Vocaţia eşecului
E greu de intuit de ce s-a hotărît Marian Iancu să investească la Timişoara. Dintre mai multe ipoteze, iat-o pe cea mai puţin credibilă: că i-ar fi păsat de jena financiară a unui nume glorios şi de soarta unui oraş […]
E greu de intuit de ce s-a hotărît Marian Iancu să investească la Timişoara. Dintre mai multe ipoteze, iat-o pe cea mai puţin credibilă: că i-ar fi păsat de jena financiară a unui nume glorios şi de soarta unui oraş care iubeşte fotbalul fără să pună condiţii. Mult mai plauzibilă e varianta c-ar fi făcut efortul financiar pentru a cîştiga imagine într-un moment în care chiar avea nevoie de aşa ceva.
Din păcate pentru investitor, dar şi pentru publicul etern iubitor din Banat, la doi ani şi jumătate de la startul proiectului nu se vede nimic. Sau se vede ce se vedea şi la începutul campionatului trecut, şi acum două campionate. O ceaţă deasă, prin care se zăresc victorii micuţe, gen Iaşi şi Pandurii, rare meciuri bune, ca la Cluj, dar şi înfrîngeri epocale, aşa cum a fost aceea de vineri, de la Urziceni.
Dacă Iancu a băgat bani ca să măture Urziceniul pe jos cu opera sa, atunci i-a băgat degeaba. O echipă clădită în cîteva luni la margine de Bărăgan a făcut poligonul cu megaproiectul Timişoarei. Cînd pierzi de aşa manieră, cu adversarii pasînd de-a latul în careul tău, pe lîngă apărătorii tăi năuci, laşi fruntea în pămînt şi te duci la reciclare la Jimbolia, Sînicolau sau Lugoj. Nu contează nici că s-a accidentat McKain, nici că n-a jucat Ganea, nici că a fost eliminat John Wayne. Rămîne doar ruşinea de a te considera urmaşul celor din Mehala şi Iozefin şi de a fi umilit exact pe cîmpurile neprietenoase unde aceştia erau deportaţi în anii ’50, pentru că erau bogaţi şi mîndri.
Tocmai asta îi lipseşte lui Poli. Nu neapărat palmaresul pierdut în instanţă, cît mîndria. Am văzut o echipă dezlînată, fără repere, cu un antrenor care deşi a sclipit la Cluj, la Urziceni a părut că nu e înţeles de nimeni. Şi asta nu fiindcă vorbeşte doar ceha maternă, pentru că limbajul fotbalului e universal.
Dacă Marian Iancu a investit să ia campionatul, atunci nu aceasta e calea. S-a greşit, pentru al treilea an la rînd, unsoarea. S-au adus fotbalişti buni luaţi unul cîte unul, dar sterili atunci cînd sînt în echipă. Pentru locurile 6-7 sînt ideali. Iar Olăroiu, unul care putea scoate proiectul din amorţire, a fost dat afară pentru că era considerat antrenor de locurile 3-4.
P.S. Dan Petrescu a construit o echipă vie, bună, plăcută ochiului. Din păcate, chiar dacă a fost chinuit de arbitraje potrivnice ani de-a rîndul, Dan parcă nu vrea să i se vadă munca. Vorbeşte de arbitraj atît de mult, încît puţini mai au timp să vadă ce frumos joacă ai săi.