Poliperspectiva
Pentru Marian Iancu viitorul în fotbal înseamnă doar clipa de-acum. Pleşan dă patru goluri la rînd, e suit într-o limuzină, transportat cu McKain cu tot la Bucureşti şi plasat în cîteva ore, nu înainte de un tur al iarmaroacelor cu […]
Pentru Marian Iancu viitorul în fotbal înseamnă doar clipa de-acum. Pleşan dă patru goluri la rînd, e suit într-o limuzină, transportat cu McKain cu tot la Bucureşti şi plasat în cîteva ore, nu înainte de un tur al iarmaroacelor cu cel mai bun vad. Asta poate fi cheia succesului la poarta rafinăriei, la pompă, dar în nici un caz în fotbal, unde cei mai buni jucători ai echipei nu se vînd, ci se ţin pe post de piloni, pentru a clădi în jurul lor acea campioană cu care Banatul ne tot ameninţă.
S-ar putea ca, mitic fiind, să fiu totodată incapabil să pricep. Dar nemiticii din tribuna lui Poli vor înţelege cu siguranţă că sînt traşi în piept. Ei au zărit cu Fiorentina, cu Iaşiul şi la Cluj speranţa înmugurind, iar acum privesc crengile înmugurite cum ard pe rug şi scot un fum enervant de violet.
Din spatele fumului, Marian Iancu încearcă să vîndă publicului timişorean năluca unei disidenţe faţă de arbitraje şi faţă de federaţie. Dar Timişoara are lecţia disidenţei bine învăţată şi ştie să dea la o parte petardele din drumul către adevărata frondă. După cum ştie foarte bine că fotbalul e una, iar negustoreala de crampoane cu totul altceva. Oare Duşan are nevoie de translatorul de cehă să priceapă c-a rămas fără decar?