Golul turcesc al lui Pele

Dacă din cariera lui Buga e ceva notabil de reţinut, atunci trebuie să ne gîndim în primul rînd la mingea trimisă cu călcîiul în poarta lui Hamburg. Şi în nici un caz la golul sau golurile din meciul nevinovat cu […]

Dacă din cariera lui Buga e ceva notabil de reţinut, atunci trebuie să ne gîndim în primul rînd la mingea trimisă cu călcîiul în poarta lui Hamburg. Şi în nici un caz la golul sau golurile din meciul nevinovat cu Fribourg. 4-1 sau 5-1 cu o echipă elveţiană de liga a treia e cam acelaşi lucru. Şi totuşi….

În ţară a sosit mai întîi vestea cu 5-1. Vacs albina! Şi 5-1 ar fi rămas pentru posteritate, în cazul particular şi tragic în care posteritatea chiar ar fi avut nevoie de acest banal rezultat. A venit corecţia chiar din Elveţia, chiar de la Crans Montana şi chiar de la Buga. Nu, domnilor, a fost 4-1, nu 5-1, iar eu am marcat doar un gol, nu două. Marian Rada îl susţine, îl dezvinovăţeşte de al doilea gol (sau de primul?) şi apoi reuşitele sînt numărate ca steagurile lui Pristanda. Şi ies într-adevăr 4 (patru), nu 5 (cinci), un gol fiind turcesc, prin plasa laterală. E poate prima dată în istoria fotbalului nostru cînd o echipă sau o persoană acuză presa nu c-o persecută, ci c-o favorizează excesiv.

Pe pajiştile verzi şi răcoroase de la Crans Montana, nişte oameni au priceput un lucru simplu. Că un gol pipernicit şi inexistent nu îmbogăţeşte CV-uri, nu ornamentează biografii şi nu influenţează destine. 4-1 a fost, 4-1 rămîne. Nimic mai mult. În drumul spre urbanizarea propriului chip, Rapidul n-are nevoie de asemenea bombonele de colivă. Sigur că domnii ziarişti aflaţi în peisaj helvet îşi pot permite luxul de a fi uneori contemplativi. Aşa e la amicale, mai ales la cele cîmpeneşti, cu echipe de liga a treia. Mai conversezi cu vecinul de iarbă, te mai zoreşte şeful din redacţie, mai scrii un rînd pe laptop, mai priveşti un pisc înzăpezit sau chiar un profil de localnică îmbujorată şi liniştită, hrănită de copilă cu lapte gras şi cu ciocolată aerată.

Povestea cu golul autoretras de Pele Buga din propria biografie are cîteva precedente petrecute în urmă cu mai bine de un deceniu. Dar atunci lucrurile se întîmplau exact pe dos. Sunaţi la un hotel în Bulgaria, conducătorii Petrolului raportau plini de mîndrie încheierea la egalitate a unui meci amical. După cîteva telefoane date presei de la Sofia, jurnaliştii români descopereau că, de fapt, Petrolul pierduse la limită. Sau, cam tot în anii aceia ceţoşi, şefii de la Bacău transmiteau în ţară goluri date de oricine altcineva, numai de Cursaru nu. Acesta era luat în turneu fără ca echipa de care aparţinea să-şi fi dat acordul.

Că între timp Internetul a invadat redacţiile, ştiam. Dar e reconfortant să developăm că nu numai comunicarea globală a avansat, ci şi simţul rezonabilului de care dau dovadă românii. Sînt momente în care un gol turcesc şters cu buretele face mai mult decît o grămadă de goluri marcate aievea. Corectitudinea cu tine însuţi nu figurează pe o coloană separată în clasament, dar defineşte, creditează şi, în cazul de faţă, înnobilează oamenii.