Uşor cu pianul pe acţiuni!

Înainte de a spune acum cîţiva ani, la un „Recurs al etapei”, că în fotbalul românesc se minte urît şi trist, maestrul Dan Grigore apucase să-şi petreacă profesoara de pian, pe Cella Delavrancea, dincolo de pragul centenarului. Un spectacol antedecembrist […]

Înainte de a spune acum cîţiva ani, la un „Recurs al etapei”, că în fotbalul românesc se minte urît şi trist, maestrul Dan Grigore apucase să-şi petreacă profesoara de pian, pe Cella Delavrancea, dincolo de pragul centenarului. Un spectacol antedecembrist remarcabil, care s-a difuzat copios la televiziune imediat după Revoluţie. Atunci, românii care doar ocoleau Atheneul cu autobuzul 368 au putut să cunoască un virtuoz cu adîncă aplecare umanistă, un intelectual subţire, în vădită contradicţie cu figurile abrupte care se înghesuiau, flămînde de hîrtie igienică, pe ecrane.Dan Grigore e îmbrăţişat de geniul muzicii şi înghiontit de patima fotbalului. E rapidist făţiş, suportînd toate durerile şi bucuriile acestei nesăbuinţe. Camerele de televiziune l-au surprins marţi pe omul plin de spirit întîmplat printre păgubiţii materiali ai lui George Copos. Printre victimele magiei despre care graseia Jean Valvis, surprins cum „penalul” transformă 66 de acţiuni în doar două. Marele interpret, sprijinit în baston, şi-a văzut într-o clipă imensa personalitate strivită între două chivuţe ale capitalismului neinteligibil, una greco-helvetă, alta utecist-alunecoasă, care se păruie procentual şi-şi dau în cap, una-alteia, cu ciorne din codul fiscal.

0,00009 la sută. Un zero, o virgulă, încă patru de zero şi, în sfîrşit, un 9. Asta e miza pentru care se umblă pe clapele pianului cu bocancii de şantier utecist într-un caz, de muls vaca în celălalt. Am senzaţia că maestrul Dan Grigore a înţeles din acest război al cifrelor care se poartă în jurul iubirii sale exact cît înţelege Copos dintr-o nocturnă de Chopin. Adică nimic.