Un pas spre purificare

Nu ia FRF decizii bune în fiecare zi, şi tocmai de aceea, cînd le ia, acestea merită a fi comentate. N-are importanţă a cui a fost ideea cu Lupescu şi nici n-are relevanţă vreun posibil test de paternitate. Nu e […]

Nu ia FRF decizii bune în fiecare zi, şi tocmai de aceea, cînd le ia, acestea merită a fi comentate. N-are importanţă a cui a fost ideea cu Lupescu şi nici n-are relevanţă vreun posibil test de paternitate. Nu e exclus ca însuşi Mircea Sandu să-şi fi dat seama, în fine, că nu se mai poate merge la nesfîrşit cu spiritul de gintă patriliniar al CCA.

Dan Petrescu, Grigorescu, Crăciunescu şi Gheorghe Constantin au experimentat în ultimii ani rezistenţa la presiune. Fiecare după puteri. Telefoane înroşite de la şefii cluburilor, patroni nervoşi, arbitri damnaţi. Climat electric, pornind încă de la delegări. De ce x şi nu y? Preşedinţi care ştiau cu mult timp înainte cine-i va fluiera, rugăminţi mieroase şi, în funcţie de adaptabilitatea şefului, mulţumirile de rigoare. Cel mai greu era de lucrat cu Ion Crăciunescu, iar cel mai uşor, pe vremea în care Kassai şi Copos colaborau fructuos, deşi teoretic delegările trebuia să le facă altcineva.

Acum a apărut ideea cu Lupescu. Nu neapărat el ca persoană, ci el ca funcţie. Un înalt funcţionar federal, care se pricepe la fotbal şi e în stare să-şi asume răspunderea. Un nume care, din cîte ştim, nu se află în agendele telefonice ale influenţilor domni conducători. Lupescu a jucat de 74 de ori în echipa naţională, a stat aproape 10 ani în Bundesliga, aşa că are suficient discernămînt să delege pe cine trebuie, unde trebuie. El nu va fi şeful arbitrilor, nici judecătorul lor, ci doar persoana care va lua un pix şi o hîrtie şi va decide, lucrînd cu materialul clientului numit Comisie.

Deşi fasolea nu va mai avea şuncă, măsura va pica greu la stomacul CCA. Aproape sigur se va vorbi de amestec federal, de distrugerea autonomiei şi aşa mai departe. Tînguieli valabile pînă la un punct, dar nu dincolo de el. Pentru că, în accepţiunea noastră, a românilor, autonomia se confundă cu influenţa, iar independenţa presupune că ai voie să-ţi faci de cap. Pînă la urmă CCA nu e stat în stat, ci o părticică a Federaţiei sau, şi mai precis, un organism subaltern al FRF. Iar Comisiei, chiar şi în lipsa savorii delegărilor, îi rămîn destule de făcut, pentru că arbitrii nu s-au născut doar pentru a fi delegaţi, ci şi promovaţi, examinaţi, suspendaţi, retrogradaţi.

La cîţi bani se învîrt în jurul fotbalului, nimeni nu se aşteaptă ca arbitrajul să fie pur, un fel de Rai virtual unde zburdă mieluşei cu ecusoane în piept. E plin de influenţe nu numai de la Sulina în Maramureş, ci şi din Groenlanda la Ecuator. Şi-atunci, dacă există o şansă, cît de mică, de purificare, trebuie profitat de ea.