Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Răguşeala succesului

Putea fi vorba despre Mutu. Cînd ai în echipă cel mai bun fotbalist din Serie A, nu trebuie să stai de vorbă cu Slovenia. Sau despre Chivu, în jurul căruia roiesc, de cîţiva ani, toate echipele mari ale Europei, umplîndu-i […]

duminică, 3 iunie 2007, 5:33

Putea fi vorba despre Mutu. Cînd ai în echipă cel mai bun fotbalist din Serie A, nu trebuie să stai de vorbă cu Slovenia. Sau despre Chivu, în jurul căruia roiesc, de cîţiva ani, toate echipele mari ale Europei, umplîndu-i cutia de scrisori cu oferte. Sau despre Bănel, care, o dată eliberat de geometria restrictivă a Stelei, poate da chiar şi goluri. Sau despre Dorel, debutantul tîrziu şi cel puţin rezonabil, care aduce încă o dată în prim-plan ideea irosirii la români, de vreme ce acum doi ani juca în ligile inferioare şi părea sortit anonimatului etern. Sau chiar despre selecţioner, care ne-a spus clar, pe îndelete, ca să băgăm bine la cap, că el nu prea greşeşte la selecţie. Ceea ce înseamnă good bye Ogăraru şi mai ales auf wiedersehen Sergiu şi Vlăduţ!

Dar e vorba despre Lobonţ. OK la Rotterdam. Bine şi la Celje. Am spus bine, nu senzaţional, nu extraordinar, nu fantastic. Doar bine. Şi mai ales sigur. Ştefan Covaci spunea că un portar trebuie să ia gol atunci cînd e de luat gol şi să apere ce e de apărat. O teză pragmatică, emisă undeva pe la 1970, pe care Lobonţ o dezvoltă în termeni adecvaţi contemporaneităţii.

Portarii mileniului trei nu mai sînt doar portari. Ei trebuie să arunce cu mîna pînă la centrul terenului, să dea cu piciorul, la nevoie cu capul, dar mai ales cu gura. De fapt, ei sînt un fel de oratori ai propriului careu. Cu cît vorbesc mai mult, cu atît răguşesc mai repede şi apără mai bine. Un portar de succes trebuie să fie mereu răguşit. Niciodată n-or să răsară tenori din apărătorii de buturi. Vocea se dogeşte, coardele vocale suferă, dar plasa stă neatinsă.

Lobonţ strigă la fel, şi n-are importanţă dacă în faţa sa se află statura adolescentină a lui Radu Ştefan sau banderola lui Chivu. De acolo, din strigătele sale, vine siguranţa. La Celje am putut survola prima repriză, care a fost cam aşa şi aşa, am putut aştepta 50 de minute golul fiindcă ştiam că acolo, în spate, totul e în regulă.

Realizările din Slovenia au aparţinut mai multor oameni. Dar vocal şi ermetic vorbind, a fost meciul lui Lobonţ. Al său şi al celor care l-au readus în iarnă în ţară, redîndu-i sensul existenţei. Ca să fie bun pentru naţională, Lobonţ trebuie să apere meci de meci, nu să care sacul cu mingi. Abia acum ne gîndim că în meciul cu Bulgaria în poartă a fost tot el. Criticabil de toată lumea, începînd cu ultimul suporter şi terminînd cu augustele fraze tactice ale lui Tăriceanu.

De fapt, Lobonţ, cel care ne dă încredere acum, e cheia grupei. Realizăm asta abia acum, cînd e cel mai bun om al ultimelor meciuri şi avem motive să-l lăudăm. Fără greşeala sa de la Constanţa, acum eram deja calificaţi. Dar asta-i viaţa.

Comentarii (55)Adaugă comentariu

Alex (19 comentarii)  •  4 iunie 2007, 11:11

Da, articolul e ok. Totusi, la ce faza a gresit Lobont cu Bulgaria?

Danny B. (1 comentarii)  •  4 iunie 2007, 11:27

Hai sa fim seriosi. Romania nu are nici un portar de … incredere. E adevarat Lobont a aparat bine (adica nu a gafat in ultima vreme). Cine poate sa numeasca 3 portari romani care ar putea apara la un turneu final. Cati portari romani ati vazut sa iasa la o centrare si sa nu se piarda prin careu? Cat despre coordonare… la cine striga lobont? la cine putea si el ca nu isi permitea sa ii reproseze ceva lui Chivu sau Mutu. Rat, Stoica erau mai… accesibili.

andy (16 comentarii)  •  4 iunie 2007, 12:03

ALEX tu nu ai vazut meciul cu bulgaria?
Nu e vorba de cel de la euro 96
A gresit la ambele goluri.

robert (1 comentarii)  •  4 iunie 2007, 16:10

la scoala eu sunt portar si va spun ca cateodata si eu ragusec! lobont e modelul de portar perfect si apar ca el si strig ca el!!!

Adrian (2 comentarii)  •  4 iunie 2007, 16:15

Surface Computer, daca nu vezi asta nu esti om normal, absolut fenomenal. Acceseaza http://surfacecomputer.linkutil.ro Trimite mai departe!

Comentează