L-au selecţionat lacrimile

Momentul de vîrf al lui Pleşan în sezonul recent încheiat au fost lacrimile de după finala Cupei. Tolănit pe iarbă, bărbatul de 24 de ani plîngea la modul fiziologic, vizibil, fără să se ascundă. Că ratase trofeul? Că tribuna timişoreană […]

Momentul de vîrf al lui Pleşan în sezonul recent încheiat au fost lacrimile de după finala Cupei. Tolănit pe iarbă, bărbatul de 24 de ani plîngea la modul fiziologic, vizibil, fără să se ascundă. Că ratase trofeul? Că tribuna timişoreană îl numise, ca şi pe ceilalţi, mercenar? Poate că şi de una, şi de alta.

Cînd într-o carieră, sau măcar într-o felie importantă a ei, te remarci prin lacrimi în loc de trofee, goluri şi selecţii, înseamnă că ai o problemă. Şi oricine vede că în ultimii ani, din diverse motive, Pleşan a tot coborît, în vreme ce preţul său urca, iar transferurile sale, mediatizate abundent, foloseau tot acele imagini din meciul cu Germania, de acum trei ani.

Antrenorul echipei naţionale, lipsit în Slovenia de timpul prezent numit Cociş apelează la arhiva Pleşan. Aici ar trebui să înceapă un paragraf critic, cu fraze din acelea devenite clişeu, care spun că echipa naţională nu e centru de resuscitare. Dar nu începe. S-ar putea ca selecţionerul să se fi gîndit că Pleşan, în momentul în care plîngea după finală, să fi marcat, undeva, într-un spaţiu virtual, încă un gol ca acela împotriva nemţilor. Golul de start pentru o nouă carieră.