Vezica şi gravitaţia

Marian Iancu a spus că la anul va face pipi de sus pe „ei”. Domnia Sa personal sau întreaga Timişoară, asta încă nu e clar, dar nici n-are cine ştie ce importanţă. După cum nu e foarte limpede nici cine […]

Marian Iancu a spus că la anul va face pipi de sus pe „ei”. Domnia Sa personal sau întreaga Timişoară, asta încă nu e clar, dar nici n-are cine ştie ce importanţă. După cum nu e foarte limpede nici cine sînt „ei”. O stringentă problemă de presiune intravezicală aşteaptă a fi rezolvată prin izbînzile mereu amînate ale unei echipe care întotdeauna promite şi aproape niciodată nu obţine nimic.

De cîţiva ani, Timişoara înghite cantităţi impresionante de jucători bine plătiţi, dar slab conduşi. Şi tehnic, şi managerial. Aceste diuretice fotbalistice nu impresionează. Eventual duc la excreţia oricărei performanţe.Şi la blocaj. Renal şi competiţional. Neputinţă. Lipsă de valoare. Şi frustrare, pe care urologii hidrocarburilor o mută de la problemele adevărate către un vag nisip la rinichi al arbitrajului.

Să vedem ce spune concret conţinutul borcănelului pentru analize. Milioane de euro cheltuite pe ciudăţenii şi pe capricii ale vremelnicilor antrenori, şefi de club, sfătuitori de ocazie. Un spate întors din partea publicului care merită infinit mai mult. Strigături tăioase, gen „mercenarii” sau „ruşine”. Senzaţia clară, aflată deasupra oricăror teste de laborator, că lumea nu mai înghite aşa ceva. Locuri şapte plătite regeşte. Mediocritate ridicată la rang de virtute.

Întotdeauna la Timişoara se vorbeşte despre viitor într-o stare de prezent aproape detestabil. Antrenori, proiecte, declaraţii se suprapun peste oasele albite ale lui Olăroiu, Hagi, Cîrţu. Starea de visare nu e întreruptă nici de episoade care blochează inclusiv diureza mentală, gen Omoduemuke. Şi nici de artificiile care brăzdează cerul mereu pentru alţii.

La anul, fireşte că la anul. Atunci îşi propun bănăţenii titlul. Şi atunci va veni acel tsunami de pipi de sus în jos, care va rupe în cale toate neîmplinirile de pînă acum. Totuşi, înainte de a fi o problemă acută de vezică, fotbalul e o chestiune cronică de gravitaţie. Micţionarea din poziţia culcat în mediocritate murdăreşte trupul. Propriul trup, fireşte.

„Sîntem pe drumul cel bun, urcăm, iar cînd vom ajunge sus vom face pipi pe ei” — Marian Iancu