Despărţirea de un om obişnuit

După finala timişoreană a Cupei, Viorel Moldovan se va retrage. El merită prim-planuri, flashuri, pagini recapitulative, poze de juniorat de la Bistriţa, de tinereţe de la Dinamo, de maturitate de la Nantes şi de postmaturitate de la Rapid. Dar de […]

După finala timişoreană a Cupei, Viorel Moldovan se va retrage. El merită prim-planuri, flashuri, pagini recapitulative, poze de juniorat de la Bistriţa, de tinereţe de la Dinamo, de maturitate de la Nantes şi de postmaturitate de la Rapid. Dar de Moldobut se vor ocupa filofestivii de profesie, poate chiar organizatorii de gale.

Cu cîteva zile mai înainte se lăsase de fotbal un alt Viorel. Tănase de la Galaţi. Tipul acela cu ochi bulbucaţi, cu freză ţepoasă, alături de care o generaţie de microbişti a ajuns de la copilărie la maturitate, iar alta a pornit avîntat de la maturitate spre bătrîneţe.

Tase de la Galaţi a ieşit din arenă în minutul şaizeci şi ceva al meciului cu Iaşiul, după ce dăduse un gol şi jucase aproape douăzeci de ani. Grigoraş l-a scos înainte de final, ca să culeagă toate aplauzele metalurgice ale tribunei pe care o slujise îndelung şi o bucurase prin golurile sale, cele mai multe cu stîngul.

După ce Viorel a trecut linia de tuşă, s-a încheiat, practic, o epocă. Aceea a fotbaliştilor inimoşi de provincie, proiectaţi în mileniul trei de imaginea tulbure şi mişcată a anilor ’90. Cînd nu existau tatuaje, spartani, războinici, limuzine, bluetooth şi nici atîţia bani. Erau, ce-i drept, cooperative, şmecheri, bani negri şi perspectiva unui transfer într-un campionat slab, dar bun platnic. Aceşti oameni, aterizaţi din alt veac, au ciudata şi inexplicabila genă a ataşamentului faţă de echipă. Nu prea merg prin cluburi de noapte, beau o bere proletară la gard cu suporterii şi n-au fost antrenaţi la viaţa lor de eminenţe gelate ale rezultatului în detrimentul spectacolului, ci de oameni la fel de simpli ca ei, numiţi banal Aurică, Vasile, Petre sau, dacă e neapărată nevoie de nume de familie, Ţicleanu, Simionaş, Grigoraş.

De fapt, nu s-a retras strict un om, Viorel Tănase, ci s-a retras o idee. Desuetă, dar tocmai de aceea, emoţionantă. Aceea că fotbalul produce staruri doar ca să aibă ce să devoreze mai apoi. Dacă avem răbdare să străpungem către planul secund, vom zări acolo şi oameni.