Pînă la urmă, al cui e fotbalul?
Al spectatorilor? În nici un caz, pentru că sînt „bagabonţi”. Al jucătorilor? Nu întotdeauna sînt lăsaţi să-l joace. Al antrenorilor? Să fim serioşi! Aţi văzut doar că schimbările se fac de la tribuna oficială sau din jilţurile palatelor. Al televiziunilor? […]
Al spectatorilor? În nici un caz, pentru că sînt „bagabonţi”. Al jucătorilor? Nu întotdeauna sînt lăsaţi să-l joace. Al antrenorilor? Să fim serioşi! Aţi văzut doar că schimbările se fac de la tribuna oficială sau din jilţurile palatelor. Al televiziunilor? Sînt bune doar cînd dau bani ca să transmită, pe milioane de euro, nişte meciuri leşinate. Şi-atunci, al cui e?
Citiţi şi vedeţi al cui! Maestrul Penescu dă la o parte frunzele moarte, iţeşte capul de sub linia retrogradării şi spune: „De acum încolo eu o să fac lotul şi transferurile. Voi transfera pe cine vreau. Pînă acum antrenorii au făcut ce-au vrut, de-acum nu va mai fi aşa”.
Nu „Statul sînt eu”, ca Ludovic al XIV-lea, nici măcar „Argeşul sînt eu”, ci, de-a dreptul, „Fotbalul sînt eu”. Patronul zămislit în medii incerte, pătruns în fotbal de curînd, aflat în stadiu de neofit ştampilat, subjugă şi confiscă un fenomen ale cărui sensuri îi scapă. De la înălţimea performanţei sale de picat din divizie tranşează primitiv problema, autoproclamîndu-se eminenţă cenuşie acolo unde încă nu e nici măcar calfă.
Explicaţia se poate căuta social, analitic şi în multe alte feluri. Rezolvarea pare însă mai simplă decît ne aşteptam. E doar o problemă acută de lipsă a simţului umorului. Cine are acest simţ realizează inclusiv hilarul generat de propria persoană.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele