Unde eşti, MM?

Omul de fotbal Mihai Stoica, în accepţiunea exactă a clişeului, iese din scenă cu un palmares notabil. Între apariţiile aspre, uneori insolente, de conducător electrizat prin frecarea cu propriile-i obligaţii şi dependenţe se aşază gesturi regretabile, precum lovirea suporterului. Dar […]

Omul de fotbal Mihai Stoica, în accepţiunea exactă a clişeului, iese din scenă cu un palmares notabil. Între apariţiile aspre, uneori insolente, de conducător electrizat prin frecarea cu propriile-i obligaţii şi dependenţe se aşază gesturi regretabile, precum lovirea suporterului. Dar se interpun şi performanţele europene greu de egalat în viitorul proxim.

Persoana Mihai Stoica părăseşte peisajul cu un cont ameliorat semnificativ în Ghencea, dar şi cu vizibile dezavantaje de imagine. Nu e uşor ca vreme de cinci ani să iei în piept ghioagele care nu-ţi erau destinate ţie, ci patronului. Nu e simplu să preiei nervozitatea, aroganţa sau ciocoismul care se comandă de la centru. Toxicitatea mediului a existat mereu şi iată că, în doar cîteva zile fără Stoica, ies la iveală lucruri urît mirositoare care altădată ar fi rămas sub obroc, zăvorîte şi ponderate de managerul general. În 5 ani, niciodată patronul n-a încercat să cumpere la vedere indulgenţe de la viitorii adversari din campionat.

Prima etapă pentru Mihai Stoica ar fi depurificarea de toxine. Un om inteligent, instruit, a rezistat vreme îndelungată într-un sistem totalitar. Nu ca disident, aşa că n-avem a-l plînge. Ca părtaş, ca executant deplin culpabilizabil. E posibil, dar şi de sperat, ca odată eliberat din chinga gîndirii unice şi rectangulare de la Steaua, Stoica să-şi revină. Să regrete din punct de vedere uman toată această complicitate la neamprostismul pe care, deşi îi era arătat din toate părţile, refuza să-l vadă şi să-l înţeleagă.

Ar urma reintrarea în scenă. Unde? În oricare alt mediu care poate face performanţă şi altfel decît transformînd oameni inteligenţi în cardinali devotaţi, dar depersonalizaţi. Fotbalul se poate face şi altfel decît rugîndu-te la icoane să-l poţi îndupleca pe adversar să se dea la o parte. Viaţa există şi dincolo de geamul unei loje oficiale tixite de spinări aplecate, de nepoţi umili şi de funcţionari alunecoşi, nerăbdători să pupe inelul de pe mîna papei din Pipera.

Mihai Stoica trebuie criticat pentru relele sale, dar şi felicitat că a reuşit să se desprindă la timp dintr-un mediu în care dacă ar mai fi rămas, ar fi riscat să nu mai aibă nici o şansă. Are, cu siguranţă, sentimentul proaspetei libertăţi. Dacă-l va afla şi pe cel al regăsirii de sine, vom redobîndi un om echilibrat, stăpîn pe sine, încă tînăr pentru a figura pe cont propriu acel model de conducător la care speram în taină pe vremea portretelor-robot ale Cooperativei. Să-l aşteptăm!

„Am plecat de la Steaua pentru că nu mai puteam trăi în minciună” — Mihai Stoica