Cine a murit, de fapt?
Conform actelor oficiale, a murit cetăţeanul Dumitrache Florea, pensionar, născut la data de, fiul lui şi al, domiciliat şi aşa mai departe. Adevărat, fără comentarii.
Conform discursurilor funerare care vor urma, a murit marele fotbalist, fostul mare internaţional, Mopsul, Corsarul […]
Conform actelor oficiale, a murit cetăţeanul Dumitrache Florea, pensionar, născut la data de, fiul lui şi al, domiciliat şi aşa mai departe. Adevărat, fără comentarii.
Conform discursurilor funerare care vor urma, a murit marele fotbalist, fostul mare internaţional, Mopsul, Corsarul Roib, prietenul. Perfect adevărat.
Conform dramaturgului Agustin Cuzzani, centrul înaintaş a murit în zori. Şi asta e adevărat, întru totul.
Dar a murit şi plăcerea. Voluptatea de a dribla, fericirea de a sări la cap, eliberarea supremă de a da gol. A murit clipa de bucurie maximă. Asta a fost Dumitrache. O bucurie de la un capăt la celălalt al carierei. Pulsul accelerat din clipa cînd l-a driblat pe Bobby Moore la Guadalajara. Frenezia şi tremurul din secunda golului cu Brazilia.
Totodată, a mai murit şi necazul celor din jur. Supărarea lor că Dumitrache nu şi-a găsit calea după ce s-a lăsat de fotbal. Şi a mai murit dorinţa niciodată mărturisită a lui Dumitrache însuşi de a se elibera de sfătuitori. În mijlocul analizelor proaste, al reproşurilor foştilor colegi şi al amintirilor, Dumitrache se simţea minunat. Rememorarea Guadalajarei îi făcea mai mult bine decît o reţetă compensată de medicamente. În Mexic dribla nestngherit, reţeta îi sufla mereu mingea.