Ieri pentru azi

Iordănescu, tînăr şi brunet, driblează cu stîngul în faţa apărării iugoslave. Îi pasează lui Dudu Georgescu, iar pletele aurii ale Ghetei de Aur flutură, în săritura de bucurie a golului. Vava Cheran bagă alunecare la marele Geaici. Crişan trece de […]

Iordănescu, tînăr şi brunet, driblează cu stîngul în faţa apărării iugoslave. Îi pasează lui Dudu Georgescu, iar pletele aurii ale Ghetei de Aur flutură, în săritura de bucurie a golului. Vava Cheran bagă alunecare la marele Geaici. Crişan trece de doi fundaşi şi dă o scăriţă. Bară!

Aceste delicatese pot fi degustate de două ori pe zi, la prînz şi – în reluare – spre miezul nopţii, la televiziunea naţională. Programul se numeşte „Replay”, cuprinde imagine de aur, alb-negru şi color, din istoria fotbalului şi educă mai mult decît o sută de programe guvernamentale de stăvilire a violenţei. Programele guvernamentale sînt bune, dar presupun discursuri anodine şi tricouri inscripţionate cu mesaje de pace. Sînt reci, gomoase şi, cumva, obligatorii. În schimb, imaginile sînt vii. Desuete, uneori şterse, cu sonorul defectuos, cu culorile încălecate, dar tocmai de aceea par reale şi emoţionante. Ecranul devine sală de curs, iar telespectatorii tineri, elevi. Cei mai în vîrstă îşi pot permite luxul nostalgiei, pentru că ei au trăit pe viu poveştile de pe sticlă.

Băieţii care astăzi îşi pun cagule şi merg la meci cu scopul clar de a mîngîia rotule cu lesa cîinelui surorii pot fi adresanţii ideali ai mesajului TVR. Generaţia Tweety a prins în cel mai bun caz puţin din Hagi şi nimic din Balaci, Liţă Dumitru, Dobrin sau Cornel Dinu. Junii contemporani vor combate vremurile, le vor găsi revolute şi vor invoca teoria inutilă a fotbalului jucat cu basca pe cap. N-au de unde să ştie, dacă nu învaţă. Poate aşa vor afla că stadionul n-a fost dintotdeauna un teren al răfuielii între găşti de cartier, ci un spaţiu al bunului simţ, al rezonabilului dictat nu numai de culoarea politică a acelor ani, adică de frică, ci şi de un cu totul alt fond uman al publicului.

Ca să ai pretenţia de a te bate astăzi cu lanţul pentru Steaua, trebuie obligatoriu să ştii cine a fost Sameş. Dacă vrei să dai foc scaunelor pentru Rapid, n-ar strica să citeşti biografiile lui Sandu Neagu şi Dan Coe. Dacă sari la bătaie pentru Dinamo, nu strică nişte imagini cu Radu Nunweiller, un făuritor al trunchiului de mijlocaş din care a derivat Adrian Cristea, să zicem. Nesimţirile de grup de pe stadioane survin şi din, sau mai ales, din lipsa culturii. Nu e nevoie de abonamente la biblioteci, ci doar de o jumătate de oră pe zi în faţa televizorului.