Violul de sub Chetrişica

Selecţionerul a biruit soarta la Rotterdam şi a învins presa la Piatra Neamţ, ţinînd-o departe de antrenamentul oficial, punînd iarăşi garduri şi jandarmi între echipa naţională şi suporteri. Pentru el pare mai uşor să-l anihileze pe Robben decît să-şi negocieze […]

Selecţionerul a biruit soarta la Rotterdam şi a învins presa la Piatra Neamţ, ţinînd-o departe de antrenamentul oficial, punînd iarăşi garduri şi jandarmi între echipa naţională şi suporteri. Pentru el pare mai uşor să-l anihileze pe Robben decît să-şi negocieze cumpătat feliile de glorie. Era într-un moment bun, remizase în Olanda, iar presa, şi aceea pe care o înghite, şi cea care-i stă în gît, nu putea să-l lase nelăudat, nepronunţat, neevidenţiat.

Dar se pare că el, ca om, nu se simte bine decît dacă e luat în vîrful peniţei şi face tot ce-i stă în putinţă să se întîmple aşa. Aprecierile mai lungi de trei zile îl îngreţoşează şi porneşte un nou război cu ziarele, cu televiziunile, cu suporterii şi, nu în cele din urmă, cu sine însuşi. Nesocoteşte recomandările internaţionale care cer explicit 15 minute „deschise” de antrenament şi conferinţă de presă, dar îşi şi bate joc în acelaşi timp de milioane de oameni care vor să ştie ce se întîmplă cu echipa naţională. Acei oameni care-şi vopsesc limuzinele în nuanţe tricolore şi vin de la New York şi Sydney să încurajeze România sînt văduviţi de informaţie că aşa vrea selecţionerul. Merituosul autor al egalului de pe „De Kuip” , una şi aceeaşi persoană cu îngrozitorul gestionar de relaţii interumane.

Ca nu cumva să se afle pe la UEFA că românii procedează cu presa altfel decît se cade, FRF înjgheabă rapid un comunicat, semnat de ofiţerul de presă. Cîteva fraze de secţie de Poliţie, care seamănă cu rechizitoriul întocmit unor derbedei. Cuvinte ca „viol” şi „recidivă” sînt folosite cu seninătate vizavi de un context în care cîţiva curioşi şi-au lungit gîturile peste gard să vadă ultrasecreta alergare uşoară a „tricolorilor” şi misteriosul „5 contra 2” strămoşesc. Un comunicat la capătul căruia semnatarul, ofiţerul de presă, nu mai e jurnalist, nici măcar fost jurnalist, ci prim-acuzator la parchetul laminat de pe lîngă intimitatea pervers-violată a echipei naţionale.

Gîndire tabelară, lipsă acută de inspiraţie. În loc de viol, curioşii puteau fi acuzaţi de spionaj industrial şi fotbalistic în favoarea Marelui Ducat de Luxemburg. Cei care s-au uitat prin ochiurile plasei de sîrmă ar fi primit astfel pedepse mai mari. Aşa, doar zîmbim amar că în loc să ne bucurăm de mugurii renaşterii, visăm fecioare violate, suporteri recidivişti şi jurnalişti penali.

„Instituţiile de presă care violează antrenamentul închis sînt supuse unor sancţiuni, mai ales că e vorba de recidivă” — Paul Zaharia, ofiţer de presă al FRF