Fotbal itinerant

Giurgiu, 7.000. Călăraşi 10.000. Creşte 3.000 de spectatori. Continuarea poate veni ca la cotele apelor Dunării „Les tendences des eaux du Danube pous les jours suivants”. Se aude de Moreni, de Cîmpina, în creştere cu alte mii de spectatori. Dinamo […]

Giurgiu, 7.000. Călăraşi 10.000. Creşte 3.000 de spectatori. Continuarea poate veni ca la cotele apelor Dunării „Les tendences des eaux du Danube pous les jours suivants”. Se aude de Moreni, de Cîmpina, în creştere cu alte mii de spectatori. Dinamo cutreieră ţara în fiecare miercuri liberă şi strînge publicul lîngă fotbal, în proporţii pe care populaţia provincială nu le-a mai trăit dinainte de ’89.

Conducătorii din Ştefan cel Mare au încercat prin 1999-2000 un exerciţiu similar. „Dinamo, echipa tuturor”, cu doamna Simona Marinescu printre promotorii ideii. Şepci, fulare, brelocuri. Atît se putea face în marketingul acelor ani. Ideea a dispărut treptat, nu brusc, şi înainte de alegerile din 2004 s-a ajuns ca pe autocarul pictat cu boturi de cîine să se lipească, la Ştefăneşti, poze pe fond albastru ale candidatului PSD pentru Cotroceni. Cu tot decorul de proastă calitate al unui asemenea eveniment: meci amical cu echipa satului, grătare electorale, ţuică fiartă împărţită în pahare de plastic alegătorilor.

Între timp, clubul nu mai are obligaţii de partid şi îşi poate astîmpăra liber nevoia de imagine. De la înălţimea avansului astronomic din clasament, Dinamo îşi permite să facă în fiecare miercuri un drum prin ţară, iar cînd termină oraşele, poate lua la rînd şi satele. Rednic îi mai pune la încercare pe Muşat, Lemnaru, Scarlatache sau Leandro, care nu prea joacă în campionat. Se produce şi o socializare cu spectatorii din acele localităţi, care au astfel prilejul să-l vadă pe Lobonţ de la un metru sau să atingă tricoul ud al lui Niculescu.
Aceste călătorii de marketing extracompetiţional mai relevă ceva. Anume că există viaţă şi dincolo de marile bulevarde ale Bucureştiului. Provincia caută fotbalul cu sete şi cînd îl are aproape, îl respiră cu nările dilatate. Privat de spectacole de calitate, „răsfăţat” doar cu mediocritatea ligilor inferioare, pe care o tratează cu absenţă justificată, provincialii merită astfel de răsfăţuri.

Pe vremuri, acest gen de meciuri amicale erau prilejuri de-un şpriţ rustic, plus o păstrugă şi-un calup de brînză la portbagaj. Acum asemenea atavisme îi fac să zîmbească pe jucătorii plătiţi cu o sută de mii de euro pe an sau pe acţionarii din Top 300. Scopul e altul. Coborîrea printre oamenii care nu s-ar mai da la o parte să lase autocarul să treacă. Cînd la destinaţie te aşteaptă cineva cu drag, drumul pare mai scurt.

P.S. Oltenii lui Fane Stoica vor merge într-un liceu din Craiova. Şi acesta e un exerciţiu util, mai ales că alb-albaştrii,după propriile lor declaraţii, vor da în curînd examen la facultate.