Unde ne sînt statuile?

Aflaţi nu demult la Lisabona, acţionarii lui Dinamo au consatat că Eusebio are statuie în faţa stadionului Da Luz şi au găsit cu cale c-ar fi normal să-l înalţe şi ei pe Cornel Dinu în soclu. Numai bine, Marian Iancu […]

Aflaţi nu demult la Lisabona, acţionarii lui Dinamo au consatat că Eusebio are statuie în faţa stadionului Da Luz şi au găsit cu cale c-ar fi normal să-l înalţe şi ei pe Cornel Dinu în soclu. Numai bine, Marian Iancu abia aşteaptă s-o spoiască, neglijînd amănuntul că atunci cînd Cornel Dinu era căpitanul echipei naţionale, pe el încă nu-l ispitea nici măcar profesionala la seral.

Aşadar, Dinu e beţiv, pătat, sugător de trabuc, Antipa în formol. Iar Răducioiu, care a uitat româneşte, a venit cu spatele în ţară ca să plece repede. Aşa spune domnul Iancu, de la înălţimea staturii sale de finanţator incert, semiliber şi de la experienţa sa de doi ani bătuţi pe muchie în fotbal. Nu înainte de a preciza că dezalcoolizarea a început cu Cornel Dinu. Şi de a nu-şi da seama că lipsa de sens, de logică, şi de simţ al măsurii începe şi se termină cu el însuşi, Marian Iancu.

Nu mai avem fotbal, ci un mediu gălăgios, jilav, moale la pipăit, în care larve încă nematurizate se exprimă nepermis de liber şi îngrozitor de indecent. Liţă Dumitru e făcut în toate felurile, la adresa lui Dinu curg fecalele verbale.Tipi care au petrecut mai mult timp la malmezon decît în fotbal îşi agaţă propoziţiile murdare de numele unor mari fotbalişti români. În ultimele zile viruşii au lovit de două ori, dar loc ar mai fi. Cine ştie ce neterminat se va repezi spre patul de spital al lui Dobrin, cine ştie ce fante mirosind a sulf va lua la trîntă numele lui Balaci. Totul e posibil în cea mai alunecoasă dintre lumile posibile.

Nu ne lipsesc doar performanţele şi stadioanele, ci şi statuile. Portughezii îl plasează pe Eusebio nu departe de moaştele de la Fatima, nemţii nu-l scot pe Beckenbauer din Kaiser, spaniolii îl iubesc pe Di Stefano, care de fapt era argentinian, mai mult decît pe Julio Iglesias, iar englezii lăau făcut Sir pe Bobby Charlton. Ca să nu mai spunem că ungurii îl îngroapă pe Puskas cu funeralii naţionale. Noi îi îngropăm pe ai noştri de vii sub zoaiele unor ambiţii mărunte de zi cu zi, aşteptînd ca generaţia messenger să-i uite în detrimentul unor euglene bipede şi scrîşnite, mereu puse pe scandaluri de doi lei, ce-şi spun finanţatori şi au impresia c-au inventat centrul terenului şi aerul cu care se umflă mingea.