Mai multe feluri de onoare

Nu demult, Jean Pădureanu, liderul spiritual al comunităţii oamenilor de fotbal, spunea că Bistriţa a început să-şi dispute meciurile pe teren, nu în culise, datorită dispariţiei oamenilor de onoare din fotbal. Ştim foarte bine ce-a vrut nea Jean să zică. […]

Nu demult, Jean Pădureanu, liderul spiritual al comunităţii oamenilor de fotbal, spunea că Bistriţa a început să-şi dispute meciurile pe teren, nu în culise, datorită dispariţiei oamenilor de onoare din fotbal. Ştim foarte bine ce-a vrut nea Jean să zică. Pentru a o pune de-un aranjament, e nevoie de o anumită onorabilitate, cu toată paleta de înţelesuri pe care generoasa limbă română o permite termenului.

Mediile fotbalistice, casele de pariuri şi aleile zgribulite ale Cişmigiului s-au temut că, în debut de primăvară, doi onorabili ai noii generaţii, Cornel Penescu şi Adrian Mititelu, vor reface tabloul istoric al anilor ’90, cînd onorabilitatea reciprocităţilor despre care vorbea mai vîrstnicul nea Jean atinsese perioada de glorie. Probabil că bookmakerii au scos meciul din grila de start gîndindu-se că, din cauza strînsei legături a acţionarilor, în tur Argeşul a cedat uşor la Craiova. Poate. Dar acelaşi Argeş pierdea în Bănie abia al doilea meci dintr-un şirag de 11 eşecuri consecutive, mai uşoare sau mai încărcate de greutate.

S-a jucat corect, iar lumea fotbalului se ciupeşte de obraz să vadă dacă e aievea. Un meci disputat pe teren clatină prejudecăţi şi riscă să se vorbească despre el mai mult decît e cazul. Eroii principali, cei doi patroni, mai au un pic şi devin veritabili haiduci ai dreptăţii, mai ceva decît Iancu Jianu, Toma Alimoş, Anghel Şaptecai şi Cozma Răcoare la un loc.
Mai trebuie să treacă ani mulţi şi luminoşi pînă vom scăpa de reflexele perioadei reciprocităţilor, care pare să ne domine în continuare sistemul nervos. Încă sîntem tentaţi să privim corectitudinea ca pe un eveniment colosal, nu ca pe o întîmplare normală. Craiova şi Argeşul au jucat un meci destul de bun şi de viu care s-a terminat 0-0. Au făcut exact ce trebuiau să facă. N-au salvat copii din calea puhoaielor şi n-au scos babe din flăcări. De-aia sînt echipe de fotbal, să intre pe teren şi să joace. Mai bine, mai rău, aşa cum pot, dar nu mai puţin decît pot.

Dacă vom căuta eroi acolo unde nu sînt, nu vom face decît să prelungim peste ani agonia epocii reciprocităţilor. O societate în care starea normală e suspiciunea, care e alcătuită nu din oameni normali, ci din bănuiţi, ajunge pînă la urmă să se alieneze colectiv.Un 0-0 reconfortant ne salvează pe moment. Vindecaţi complet vom fi doar atunci cînd nu ne vom mai întreba cu trei luni înainte dacă va fi blat sau nu.