Noaptea acţionarilor

Ora 02:35. Rednic, după ce tocmai şi-a prelungit contractul, îşi ţine preţioasele acte într-o sacoşă cu însemnele clubului. Mulţumit, se pierde în noapte, alături de Răducioiu şi Lucică Marinescu. Borcea, uşurat, stinge şi el lumina în birou şi pleacă spre […]

Ora 02:35. Rednic, după ce tocmai şi-a prelungit contractul, îşi ţine preţioasele acte într-o sacoşă cu însemnele clubului. Mulţumit, se pierde în noapte, alături de Răducioiu şi Lucică Marinescu. Borcea, uşurat, stinge şi el lumina în birou şi pleacă spre casă. Ce ore nebune! Întîi iluzia calificării, după golul lui Cap de Zmeu. Apoi drama neputinţei şi-a eliminării. Tratative cu antrenorul, lămurirea lui Răducioiu să rămînă. Cel puţin pe moment. În fine, printre altele, două achiziţii, Fernandes şi Mateus. Bune sau rele, rămîne de văzut.

Oare cum s-ar fi derulat acele ore, să zicem între opt şi jumătate seara şi două şi jumătate noaptea dacă Dinamo se califica? Probabil în loc de tratative cu Rednic, acţionarii s-ar fi suit în Piaţa Universităţii pe parcul auto din dotare şi ar fi primit, cu tălpile pe tabla valorînd sute de mii de dolari, ovaţiile mulţimii. Apoi, doi cocoşi, trei-patru manelişti şi zeci de şpriţuri ar fi împins noaptea triumfului către zorii zilei de vineri.

În general, după victorii oamenii sînt mult mai ocupaţi decît după înfrîngeri. Mircea Lucescu spune că preţul succesului e invidia, iar al eşecului, singurătatea. De acord cu partea a doua. Prima e discutabilă. Preţul succesului, cel puţin la noi, românii, e relaxarea. Ţineţi minte că acum doi ani, după calificarea în grupele UEFA, Steaua a luat bătaie acasă de la lanterna din Iaşi.

Acţionarii lui Dinamo, cu Borcea în frunte, au ţinut să-l contrazică pe bunicul Mircea, care le-a fost baci pînă la adînci bătrîneţi, cum se spune în cărţile de istorie. Ca să uite de necazuri, s-au făcut că muncesc şi au reuşit în cîteva ceasuri aproape cît într-o iarnă întreagă.

Sigur, nimeni nu garantează că acţiunile din noaptea de joi spre vineri înseamnă tot atîtea succese. Rednic are contract pînă în 2010, dar asta înseamnă doar că nu va mai pleca în vară la Bruges. Dacă lucrurile nu merg, nimeni nu-i garantează veşnicia pe bancă. Apoi, Răducioiu e la fel de capricios la 37 de ani ca la 20. În fine, Fernandez e un jucător francez bun, dar bun pentru Beitar, echipă israeliană de tur preliminar în UEFA. Iar numele lui Mateus, angolezul, spune ceva doar în transcriere fonetică. Scris pe hîrtie, e doar una dintre enigmele Africii Ecuatoriale.

Însă important e că s-a mişcat ceva. Iar faptele înseamnă întotdeauna mai mult decît contemplaţia. Un gest, o acţiune, face mai bine în asemenea momente decît o săptămînă de plînsete neproductive.

„A fost o noapte furtunoasă. L-am prins pe Rednic la înghesuială şi a semnat” — Cristian Borcea