Unde e căpitanul de altădată?

Mii de mesaje cotropesc diverse bloguri şi strigă. Cele raţionale deplîng absenţa lui Dică, blocajul lui Olăroiu, gafele lui Cernea sau visarea lui Cristocea, care a pierdut o minge simplă, de unde a rezultat penaltyul de la golul 2. Cele […]

Mii de mesaje cotropesc diverse bloguri şi strigă. Cele raţionale deplîng absenţa lui Dică, blocajul lui Olăroiu, gafele lui Cernea sau visarea lui Cristocea, care a pierdut o minge simplă, de unde a rezultat penaltyul de la golul 2. Cele isterice, fie clamează antistelismul gsp (probabil c-ar fi trebuit să scriem pe prima pagină Steaua-Sevilla 2-0, nu 0-2!), fie desfiinţează arbitrajul, ceea ce e de-a dreptul ridicol, după întîmplările din meciul de acasă cu Dinamo Kiev.

Foarte puţini se referă însă la jocul modest, rece, pietonal şi fără consistenţă al lui Mirel Rădoi. Asta nu pare a fi o problemă, sau, oricum, nu la fel de mare ca arbitrajul sau Gazeta. Oameni buni, daţi-vă vălurile jos de pe ochi şi observaţi că după etapa Isokinetik Mirel nu mai e Mirel! Nu mai muşcă, nu mai scrîşneşte, nu mai trage echipa după el. De greşit mai greşea şi înainte de accidentare. De pildă, în tristul meci de la Trondheim a dat autogol şi apoi s-a repezit în faţă, încercînd să repare ce mai era de reparat. Acum parcurge cu pas egal o zonă neutră, undeva între careuri. Cînd are mingea, în loc de zarea renaşterii, caută cu privirea doar cel mai apropiat coechipier.