Noi şi frica

Oare cît de curajoşi sîntem, fiecare în parte? Ca naţie, părem mai degrabă viteji după război. Riscăm atît cît e cazul şi accesele de temeritate ni se evidenţiază doar atunci cînd vorbim despre alţii, nu despre noi înşine. Putem fi […]

Oare cît de curajoşi sîntem, fiecare în parte? Ca naţie, părem mai degrabă viteji după război. Riscăm atît cît e cazul şi accesele de temeritate ni se evidenţiază doar atunci cînd vorbim despre alţii, nu despre noi înşine. Putem fi zmei cînd înjurăm pe blog la adăpostul anonimatului, dar devenim prudenţi dacă sîntem nevoiţi să ne exprimăm cu identitatea reală.

Multă lume, mai mult sau mai puţin dinamovistă, acuză o prudenţă exagerată pe Da Luz. Într-adevăr, nişte procente de curaj în plus n-ar fi prins rău. Dar se aştepta cineva ca Dinamo să năvălească de la început către careul lui Quim, aşa cum dă buzna peste Jiul sau peste Iaşi în campionat? Spre deosebire de adversara ei, aflată în plin sezon, echipa lui Rednic venea după două luni fără meciuri oficiale, aşa că era normal să tatoneze şi să încerce să obţină cît mai mult de la un meci în deplasare. Mai degrabă decît curajul, lui Dinamo i-a lipsit suflul de competiţie în final de meci. Dacă întîlnirea cu Benfica ar fi fost peste o lună, în plin sezon, poate că n-am mai fi văzut acel ultim sfert de oră de atacuri portugheze la mare intensitate

Într-adevăr, „cîinii” puteau fi acuzaţi de baricadare excesivă dacă ar fi primit golul în minutul 59, să zicem, nu în 89, şi ar fi rămas în buncăr, să nu ia multe. Dar, după reuşita lui Miccoli, în puţinul timp rămas, românii au ieşit la atac, au avut un corner, iar finalul i-a prins în terenul advers. Teoria lipsei lui Ganea e valabilă şi ea pînă la un punct. Într-adevăr, în toamnă, rotirea celor trei atacanţi a adus multe lucruri bune. Însă în nici un caz pe Da Luz n-ar fi jucat toţi trei în acelaşi timp. Poate că Ganea proaspăt în repriza a doua ar fi însemnat mai mult decît Ze Kalanga, dar ce antrenor din lume, la 0-0 în deplasare, schimbă un fundaş stînga accidentat cu un vîrf veritabil?

Dacă tot facem teoria fricii pe meridianele planetei, să constatăm că în orice rău e şi un pic de bine. Întoarsă din Portugalia cu un 0-0 care ar fi atras nu numai adjective, ci şi suficient confort psihic, Dinamo ar fi avut şi varianta expectativei la Bucureşti. Să treacă minutele, să vină eventual prelungirile, poate loviturile de departajare. Aşa însă, joia viitoare va fi altă mîncare de fructe de mare. Mijlocaşii nu vor mai fi închizători de culoare, ci constructori, iar atacanţii, atîţi cîţi au rămas, nu vor mai face pressing la patru fundaşi, ci vor încerca să regăsească golurile din meciurile cu Beşiktaş şi cu Leverkusen. Chestie de curaj, nu?

„Dacă am fi riscat mai mult, lusitanii ne-ar fi mîncat!” — Andrei Mărgăritescu