Dulce ca mierea e glonţul UEFA!
Undeva prin 1998-1999-2000. Deşi echipa naţională avea încă rezultate, Divizia A gemea de blaturi. Reciprocităţi, meciuri vîndute pe faţă, echipe salvate miraculos de la retrogradare. Mai jos, în eşaloanele inferioare, era şi mai rău. Presa scria, iar Mircea Sandu, pe […]
Undeva prin 1998-1999-2000. Deşi echipa naţională avea încă rezultate, Divizia A gemea de blaturi. Reciprocităţi, meciuri vîndute pe faţă, echipe salvate miraculos de la retrogradare. Mai jos, în eşaloanele inferioare, era şi mai rău. Presa scria, iar Mircea Sandu, pe vremea aceea un preşedinte de federaţie sufocat de suficienţă, ţinut în scaun de stîngul lui Hagi, nu dădea importanţă trucajelor. Nu le nega, însă le înregistra pasiv, ca un ins dinafara fenomenului, nu ca o persoană decisivă.
Ianuarie 2007. La 3 zile după victoria de la Dusseldorf, comisarul european pentru fotbal Mircea Sandu şi-a început misia. A strîns la Cîmpina preşedinţii din Liga a doua şi le-a cerut, întîi de toate, corectitudine. Ca orice oficial european, n-a venit cu impuneri, ci doar cu recomandări. „Împuşcaţi-i pe arbitrii şi observatorii care sînt mînă-n mînă!”. Steguleţul roşu al corupţiei nu dă bine pe pieptul patriei, bombat către Europa. Dacă puştile erau scoase din rastel acum vreo 7-8 ani, poate că România nu mai rata trei turnee finale.