Pacea din Ştefan cel Mare

Dinamo doar fizic rătăceşte prin avioane şi pe şoselele portugheze. Spiritual însă, încearcă să se regăsească. Zilele trecute a fost înlăturată ultima barieră a vrăjmăşiei roş-albe, de unde rezultă că haita e acum iarăşi compactă, adunată în jurul avansului de […]

Dinamo doar fizic rătăceşte prin avioane şi pe şoselele portugheze. Spiritual însă, încearcă să se regăsească. Zilele trecute a fost înlăturată ultima barieră a vrăjmăşiei roş-albe, de unde rezultă că haita e acum iarăşi compactă, adunată în jurul avansului de 13 puncte din campionat, gata să înfrunte pe Benfica. Ioan Andone şi Vasile Turcu şi-au dat mîna, mai exact fostul antrenor i-a întins mîna acţionarului, lăsînd în urmă conflictul care -după destul de multe păreri – a dus la toate necazurile din primăvara trecută.

Împăcarea e un act creştinesc şi trebuie luată ca atare. Important e că ea se produce şi contează mai puţin ce se ascunde în spate. Iar în acest caz concret se împacă nu doar doi oameni, ci şi două interese. Atît Andone, cît şi Turcu sînt nume importante în istoria recentă a clubului, iar adversitatea dintre ei, inofensivă cîtă vreme tehnicianul avea angajament în străinătate, putea deveni periculoasă de cînd Ando s-a întors şi, în vacanţă fiind, gravitează în jurul lui Dinamo, mai ales că şi stă la doi paşi de stadion.

Andone a înţeles că a avea relaţii proaste cu unul dintre acţionari e egal cu a fi privit cu rezerve de întreg acţionariatul. Sigur că Turcu i-a făcut atmosferă în ultima sa perioadă la Dinamo, sigur că Turcu nu vehicula neapărat propriile sale idei, cît mai ales era portavocea lui Ioan Becali, şi el acum un meteorit pensionat, gravitînd pe o orbită periferică a sistemului solar dinamovist. Dar toate astea sînt de domeniul trecutului, iar viitorul lui Ando, dinamovist ca jucător şi antrenor, se va intersecta într-o bună zi, mai devreme sau mai tîrziu, tot cu clubul carierei sale.

Turcu a priceput că Andone, pînă să fie un antrenor criticabil şi desfinţabil în orice moment, e un tip iubit de suporteri, iar un conflict cu peluza nu i-ar face bine, ori de cîte ori pe minut i s-ar adresa lui Rednic cu apelativul „dom’ profesor”. Acţionarul s-a mai învechit un pic în fotbal, şi-a dat seama că aici e altceva decît pe şantier şi e indicat să te ai bine cu toată lumea, indiferent de funcţie, de la mozaicar la preşedintele Consiliului de Administraţie, şi de la fierar-betonist la administrator delegat.

S-au împăcat, deci. Şi cu noi, cu pîrdalnica de presă, cum mai rămîne? Ce mai scriem cînd oamenii, în loc să se certe, îşi dau mîna? Simplu, scriem c-au dat mîna. Nu prea aduce tiraj, ci doar normalitate. Ne obişnuim uşor cu ea, nu-i o problemă!

„Am lăsat de la mine. Am dat mîna cu el şi am vorbit” — Ioan Andone