Flori şi întrebări
Lacrima se usucă şi rămîne durerea. Peste ea se aşază de obicei uitarea şi foarte rar luciditatea.
Octavian Belu a fost unul dintre puţinii lucizi ai duminicii care ne-a luat-o pe Maria Cioncan. Cum se deplasează sportivii? De ce conduc […]
Lacrima se usucă şi rămîne durerea. Peste ea se aşază de obicei uitarea şi foarte rar luciditatea.
Octavian Belu a fost unul dintre puţinii lucizi ai duminicii care ne-a luat-o pe Maria Cioncan. Cum se deplasează sportivii? De ce conduc ei şi nu altcineva? De ce merg cu maşinile lor şi nu cu ale federaţiilor? Nici unul dintre şefii pe care i-a avut sportul nostru nu şi-a pus aceste întrebări.
Viaţa sportivului e trepidantă. Am văzut nu o dată fotbalişti care în toiul nopţii, pe ploaie, străbăteau ţara pentru a sta o zi cu familia. Noaptea următoare refăceau traseul în sens invers. Altă ploaie şi altă oboseală.
Pe mormîntul Mariei e loc doar pentru flori. Întrebările sînt pentru cei rămaşi. La doi ani de permis nu pleci în faptul zorilor de la Meteore spre Bucureşti. Sînt peste 800 de kilometri, e ianuarie, ceaţă peste Balcani şi capcane în Bulgaria. Titi Aur spunea cîndva că devii şofer după prima sută de mii de kilometri. Iar ăsta e chiar drum pentru şoferi!