Papagalul nostru de preţ

Pentru noi, Chivu e Chivu. Căpitanul naţionalei, omul de bază al defensivei tricolore de vreo 7 ani încoace, băiatul şarmant, care nu se îmbracă doar în blugi sfîşiaţi, ci şi în costume de firmă şi e în stare să discute […]

Pentru noi, Chivu e Chivu. Căpitanul naţionalei, omul de bază al defensivei tricolore de vreo 7 ani încoace, băiatul şarmant, care nu se îmbracă doar în blugi sfîşiaţi, ci şi în costume de firmă şi e în stare să discute cu oricine despre orice, inclusiv despre cărţi, o oră la TVR, cu Ioan T. Morar şi Marie-Rose Mociorniţă.

Pentru italieni, Chivu e altfel de Chivu. Unul dintre nenumăraţii străini din campionat. Un jucător bun, dar nu emblematic, de la o echipă bunicică, dar nu extraordinară. Jon McKain de la Timişoara, să zicem. Sau oricare dintre portughezii Clujului. În Peninsulă, lumea nici nu se termină şi nici nu începe cu Chivu. Cu Totti, da, însă cu Chivu, nu! Străinii devin foarte rar simboluri. De obicei ei sînt doar mijloace fixe, pe care le cumperi, te foloseşti de ele şi apoi le vinzi.

Mijlocul fix Chivu a gafat de trei ori într-o săptămînă. E treaba lui şi-a Romei, am putea spune. Pînă la meciul cu Olanda mai sînt două luni, timp destul ca el să-şi revină, chiar să-şi recîştige postul, dacă antrenorului Spaletti i-ar trece prin cap să-l cheme lîngă el pe bancă. Teoretic, dac-o zbîrceşte cu Parma şi Messina, n-o va mai face şi în faţa atacanţilor olandezi, aşa că putem sta liniştiţi.

Dar nu stăm. Citim ziarele italiene, unde cînd căpitanul României nu e făcut papagal, trece drept infantil. Şi ne enervează,  ştim doar că liderul „triolorilor” nu e nici una, nici alta. Da, dar face penalty în minutul 92, scapă omul din marcaj sau, culmea, pasează decisiv atacanţilor adverşi.

Închidem ediţiile online din Italia şi deschidem altele. În ciuda gafelor lui Chivu, în jurul său roiesc, precum ţînţarii în jurul becului aprins, marile echipe ale Europei. Cînd nu e Real, e Barca şi cînd nu e Milan, e Inter. Plutesc, ameţitor, şi milioanele de euro. Ba 15, ba 20, ba 25. La fiecare penalty comis şi la fiecare pasă la adversar se mai adaugă o rată a creşterii de cîteva milioane. Oare cine ar putea să rămînă cu mintea întreagă? Mulţi dintre noi, cînd ne spune şeful că ne dă o primă, numărăm oi nopţi la rînd, asta în cazul în care nu facem chiar penalty pe recamier.

Chivu e băiat deştept şi pricepe. S-ar putea ca resursele lui ca fotbalist să se fi epuizat. Sau, trecînd de jumătatea carierei, să nu se mai poată lua la trîntă cu atacanţii adverşi cum o făcea în urmă cu 3-4 ani. Mai ales că el nu e un batailleur, precum Tamaş sau Goian, ci un jucător rafinat, ajuns în tinereţe în linia de fund prin forţa împrejurărilor.

Greu de spus care e soluţia, dar sigur există una. Noi n-o ştim, Piţurcă n-o ştie, Spaletti n-o ştie, dar poate c-o va afla chiar Chivu. Imposibil să n-o afle! N-aţi văzut ce frumos vorbea la „Lumea citeşte?” Ca din cărţi!

„Chivu s-a lăsat depăşit într-o manieră infantilă. Cristi, ce se întîmplă?” — Il Messaggero