Micul Balaci sau marele eşuat?

Acum un an şi ceva, cînd s-a accidentat grav într-un meci prăpădit de Divizia B cu InterGaz, lui Andrei Ionescu i se spunea deja „Micul Balaci”. Din nostalgie, dar şi din lipsă. Amintirea vedetei de altădată se contopea cu penuria […]

Acum un an şi ceva, cînd s-a accidentat grav într-un meci prăpădit de Divizia B cu InterGaz, lui Andrei Ionescu i se spunea deja „Micul Balaci”. Din nostalgie, dar şi din lipsă. Amintirea vedetei de altădată se contopea cu penuria de performanţă a Craiovei, care ajunsese să retrogradeze. Între timp, Andrei s-a înzdrăvenit în Olanda, pe banii clubului, a revenit, a jucat titular în majoritatea meciurilor turului, a dat şi un gol, cam puţin pentru cel care poartă numărul 10 al Craiovei. Terminînd junioratul, a fost pus în faţa unei oferte măcar ispititoare pentru orice adolescent,  450.000 de dolari în 5 ani, pe care a refuzat-o instantaneu. Nu pentru c-ar fi fost mică, ci fiindcă, pur şi simplu, s-a săturat de ţară, de echipă, de toată lumea. Vrea să plece în Olanda, unde, la 18 ani, viitorul îi sună altfel decît printre plopii din Lunca Jiului.

Acest text nu se vrea unul al iubirii de patrie, pentru că există destule situaţii şi motive în viaţă pentru care patria nu trebuie iubită necondiţionat. De România e foarte uşor să te saturi şi foarte greu să te îndrăgosteşti. Oricine, la 18 ani, are alt viitor în Occident decît în ţară. De exemlu, Dumitru Copil, chiar mai tînăr cu doi ani decît Andrei, a semnat cu Hearts of Midlothian. Dar, spre deosebire de proaspătul rezident în Scoţia, care aparţinea unei echipe obscure, de campionat judeţean, Atletico Arad, incapabilă să-i dea bani măcar să treacă strada, „micul Balaci” nu mai spală demult vase în fotbal. E titular la Craiova şi în naţionala de juniori, are perspectiva unui salariu de 8.000 de dolari pe lună, la care destui fotbalişti buni ajung abia pe la 26-27 de ani. Întrezăreşte acum, după ce a scăpat de scatoalcele lui Ovidiu Stîngă, inclusiv perspectiva de a deveni liderul foarte tînăr al unei echipe foarte tinere.  Cu actualul CV, bun pentru Oltenia, dar insuficient pentru Eindhoven, Balaci junior ar fi unul dintre sutele de aspiranţi care există pe rafturile oricărui club olandez. Cu încă doi-trei ani de meciuri bune pentru Craiova, ar putea intra în sufrageria mult-visatei campioane a Olandei de pe cu totul alte poziţii.

Nu numai Andrei Ionescu e de vină că s-a ajuns aici, ci şi cei din jurul lui, care i-au creat acest înveliş de metafore şi comparaţii, extrem de periculos pentru vîrsta lui. La 18 ani, epitetele te lovesc altfel decît la 30, iar laudele te fac să te crezi mult mai mult decît eşti în realitate. Craiova n-avea şi n-are nevoie de un mini-megastar tîfnos şi ingrat, ci de un fotbalist bun, care s-o ajute şi pe care să-l ajute. Asemenea oameni se caută peste tot în lume, şi în Oltenia, dar şi în Ţările de Jos.

„Andrei Ionescu se crede Maradona, dar nu e decît un jucător de viitor, talentat, însă necopt” — Ştefan Stoica