Groaznic mai cîntă chitara!
„Sevilla… Ce frumos mai cîntă chitara…” Aşa suna un text de Fănuş Neagu, în rostire proprie, în care scriitorul omagia momentul 7 mai 1986. De aici pleacă totul. Iar totul în cazul de faţă înseamnă tradiţia. Singurul argument al Stelei […]
„Sevilla… Ce frumos mai cîntă chitara…” Aşa suna un text de Fănuş Neagu, în rostire proprie, în care scriitorul omagia momentul 7 mai 1986. De aici pleacă totul. Iar totul în cazul de faţă înseamnă tradiţia. Singurul argument al Stelei e strict sentimental. Acolo a apărat Duckadam patru penaltyuri, acolo a săltat Iovan trofeul, total neinspirat, cum avea să recunoască peste ani. Căpitanul ţinea cupa de toarte în dreptul feţei şi nu se prea mai vedea din spatele ei.
În rest, toate argumentele sînt ale spaniolilor. I-am văzut pe viu, la sfîrşit de august, la Monte Carlo, ştergînd pe jos cu Barcelona în Supercupă. 3-0 şi nici o şansă pentru deţinătoarea la zi a Ligii. Sevilla e un mecanism perfect, cu un antrenor la modă, Juande Ramos. Nu neapărat cu individualităţi, dar cu un joc de echipă impresionant. Şi mai au o calitate: acordă importanţă tuturor competiţiilor la care participă, Supercupă, UEFA sau campionat. Sevilla…Groaznic mai cîntă chitara!