91,22 la sută
Cînd s-a fluierat finalul la Tîrgu Jiu, în huiduielile unui stadion nemulţumit de ce văzuse, pe ecranul computerului lui Niculae Badea a apărut afişată cifra de mai sus, pe care probabil că mulţi dintre cei care pargurg aceste rînduri n-o […]
Cînd s-a fluierat finalul la Tîrgu Jiu, în huiduielile unui stadion nemulţumit de ce văzuse, pe ecranul computerului lui Niculae Badea a apărut afişată cifra de mai sus, pe care probabil că mulţi dintre cei care pargurg aceste rînduri n-o înţeleg. Explicaţie: ea reprezintă procentajul lui Dinamo în campionat, adică fix 52 de puncte din 57 posibile. E o matematică inapelabilă, din care nu se poate scădea nimic. Se pot adăuga 23 de puncte din 27 în Cupa UEFA, adică încă un 85,18 la sută, măcar la fel de relevant ca agoniseala din întrecerea internă. Plus o eliminare stupidă din Cupă, pentru care Pandurii au plătit ieri cu vîrf şi îndesat. Într-un climat al comparaţiilor şi rivalităţilor, aceste cifre nu prea lasă loc de comentarii. Dinamo a dominat categoric toamna internă şi se poate deja gîndi deja pe ce stadion va juca meciurile de la toamnă din Liga Campionilor.
Dincolo de aceste cifre, fără prea strînsă legătură cu ele, stau arbitrajul de la Tîrgu Jiu şi meciul de joi, de la Londra. La cît de matură şi de închegată e, Dinamo bătea la Pandurii chiar dacă la fluierul i-ar fi fost încredinţat lui Marin Condescu. Dănciulescu şi Ganea prea sînt trecuţi prin multe ca să le poată sta în faţă (Cupa a fost o întîmplare) o echipă disciplinată, arţăgoasă, dar veleitară. Aşadar, „cîinii” n-aveau nevoie de sprijin, se descurcau şi singuri. Dar ajutorul a venit chiar şi nechemat, măcar două penaltyuri fiind luate gazdelor. Asta n-ar fi fost nimic, dacă în tot meciul ar fi existat măcar o fază în care să se judece pentru localnici. Cu asemenea arbitraje nu se ajută în nici un fel o echipă care oricum bate şi nici nu i se închide gura lui Cristi Borcea, care mai are un pic şi ajunge în audienţă la Papă, să se plîngă că Dinamo n-a obţinut nici un penalty în acest sezon.
Şi astfel ajungem la Londra. Dinamo încheie anul pe un stadion de istorie, în faţa unei echipe cu nume, înfiinţate în 1882, cînd noi, Românii, abia ne întorceam de la Plevna, Eminescu şi Creangă încă trăiau, pe locul Gropii alb-roşii de astăzi era o mlaştină puturoasă, iar eroii din „Toate pînzele sus” cutreierau lumea pe o corabie cu pînze . Tottenham tocmai a dat un 5-1 impresionant în campionat, nu e cu gîndul la vacanţă, pentru că la ei se joacă şi de Crăciun, şi de Revelion. Există în încărcătura oarecum festivă a meciului, pericolul ca Dinamo să încheie sezonul cu o înfrîngere aspră. The Spurs nu glumesc şi indiferent dacă în faţa lor se află Charlton, Chelsea sau o echipă de vampiri din Carpaţi. Pînă una-alta, Steaua a rezistat onorabil în „amicalul” de la Lyon, iar un eşec în Anglia ar însemna o bilă neagră în economia acestei rivalităţi care, iată, a ajuns să ne umple viaţa.