Cod împotriva tuturor

Proaspăta, restrictiva şi temuta lege rutieră a băgat în sperieţi un popor care şi-aşa nu prea avea harul divinizării Poliţiei. Într-o capitală tetraplegică rutier, efective impresionante sînt mobilizate pentru  mize importante, cum ar fi centura şi telefonul mobil. Nimeni nu […]

Proaspăta, restrictiva şi temuta lege rutieră a băgat în sperieţi un popor care şi-aşa nu prea avea harul divinizării Poliţiei. Într-o capitală tetraplegică rutier, efective impresionante sînt mobilizate pentru  mize importante, cum ar fi centura şi telefonul mobil. Nimeni nu militează pentru mersul fără centură sau pentru teleconferinţele fără handsfree la volan. Dar nu astea erau problemele, ci fluidizarea interminabililor cîrnaţi rutieri care astupă Bucureştiul.

Un singur exemplu. În Piaţa Victoriei, după lăsarea serii, nu se mai înţelege nimeni cu nimeni. Claxoane, urlete pe geam, blocaj total. Nici urmă de poliţist. O sută de metri mai încolo, cînd mai scapi din nebunie, pe fostul „Ana Ipătescu”, oamenii legii aplică noul Cod. Telefoane, centuri, depăşiri de viteză. După ce scapi de poliţişti, cu sau fără puncte de penalizare, reîncepe calvarul. „Magheru”, împodobit de Crăciun,  e iarăşi al claxoanelor. Uniformele albastre sînt prea ocupate cu noul Cod ca să mai şi ajute traficul. N-aveau de lucru şi li s-a dat.

România e ţara unde poliţia nu ajută, ci pîndeşte. Satele sînt pline de radare pitite la umbra duzilor. Multe dintre roţile maşinilor parcate în zonele centrale poartă „plăcintele” galbene de blocare ale oamenilor legii. Contravenienţii plătesc amenzi, edilii construiesc, cu firma privată a lui văru’,  cîte o parcare acoperită, clientelară şi insuficientă. Şoferii au o singură şansă. Să pună mînă de la mînă şi să ofere un premiu considerabil pentru poliţistul care la oră de vîrf reuşeşte să parcheze regulamentar în centrul Bucureştiului. Distincţia s-ar putea numi „Codul de aur”.  Sau, după caz, tonul, ştiuca, scrumbia.