La catafalcul iepocii de aur

România îşi trăieşte în stil propriu evenimentele. Patria se resuscitează din cînd în cînd, pentru perioade scurte şi infructuoase, prin şocuri mediatice. Publicul generator de rating, share, publicitate şi bani e cel care comandă. Moartea unui sfînt precum Părintele Calciu, […]

România îşi trăieşte în stil propriu evenimentele. Patria se resuscitează din cînd în cînd, pentru perioade scurte şi infructuoase, prin şocuri mediatice. Publicul generator de rating, share, publicitate şi bani e cel care comandă. Moartea unui sfînt precum Părintele Calciu, care a cărat la picioare ani mulţi lanţurile puşcăriilor comuniste, e expediată la şi altele. Undeva înainte de Meteo, între două calupuri publicitare, cîteva imagini cu chipul nins al preotului. Nici un talk-show, nici o evocare, nici un documentar. Cei ce-l sorbeau  pe unde radio scurte în anii ’80 pe Gheorghe Calciu-Dumitreasa fie au plecat din ţară, fie au ajuns politicieni sau oameni de afaceri şi-acum n-au timp, fie pur şi simplu nu mai sînt.

În schimb, moartea Zoei Ceauşescu a fost tratată abundent. Povestea bolii, epopeea însingurării matematicienei, imaginii cu cîinii (Corbu şi Şarona au urmaşi în timp), interviuri cu vecinii. Cîteva zile bătrînii care azi nu se ajung cu pensia, deşi şi-au lăsat sudoarea în cîmpul muncii socialiste, îşi tîrîiau sacoşele goale prin hypermarketuri îngăimînd un „S-a dus, săraca, mult a suferit”. S-a dus, Dumnezeu s-o ierte! O rugăciune de-o clipă, ca înaintea oricărui creştin care se ridică la Ceruri. Atît! Deşi răposata a făcut parte dintr-o familie care dărîma biserici şi dintr-un sistem fără Dumnezeu.

Ţara aproape integrată a suspinat funeralii. Unde mai mulţi exponenţi ai democraţiei şi milenarismului au ţinut să participe. Lăcătuş a trimis de la Arad cîteva vorbe stinse. Normal, Fiara n-a fost numai autor de gol în finala de la Sevilla, ci şi apropiat al lui Valentin. În schimb, Gino Iorgulescu a venit lîngă catafalc. Prieten cu Nicu, fratele Zoiei, cel care a pierdut net şi fatal meciul cu băutura. Florentin Marinescu a făcut o figură de karate decenţei şi s-a alăturat cortegiului. Iar capitalistul George Copos, cel care se războia pînă nu demult din scaunul de vicepremier cu Codul Fiscal, a îmbrăcat şi el haine cernite, probabil în amintirea anilor în care păstorea pe la UTC şi mai ieşea la cîte o agapă tovărăşească alături de odraslele cizmarului şi ale savantei.

Nu e un reproş la adresa celor care-au petrecut-o pe Zoe spre dincolo. Fiecare are libertatea să plîngă pe cine doreşte. E doar o frescă a societăţii. Cu mari fotbalişti venerînd şi după moarte tablourile familiei dictatoriale, care în loc să le dea milioane de dolari, cum ar fi meritat, îi răsplătea cu butelii, diplome de studii, grade militare şi cîte-un ARO cu tablă ruginită.  Sau cu magnaţi  care predau economia de piaţă, şi invocă mereu performanţa, dar poartă în suflet ca pe o nestemată simbolul unei familii care a ţinut România în foame şi întuneric.