Recunoştinţa la români

Dorinel a făcut două prostii, una după alta. Întîi, că a plecat de la CFR, apoi că s-a dus la Argeş. Şi-a abandonat opera tocmai cînd apuca să prindă contur şi s-a agăţat de lanterna roşie cu hotărîre, punînd o […]

Dorinel a făcut două prostii, una după alta. Întîi, că a plecat de la CFR, apoi că s-a dus la Argeş. Şi-a abandonat opera tocmai cînd apuca să prindă contur şi s-a agăţat de lanterna roşie cu hotărîre, punînd o cărămidă la edificiul primei retrogradări din cariera sa. Asta fiindcă Argeşul nu mai scapă nici cu medicamente străine, chiar dacă pe bancă vor sta toţi antrenorii lumii deodată.

Orice ar fi făcut Dorinel, în orice condiţii ar fi părăsit Clujul, el nu merita primitiva întîmpinare de care a avut parte. Ar fi meritat aplauze, pentru clipele frumoase dăruite publicului. A primit în schimb huiduieli la scenă deschisă de la un public ardelean care susţine că mitocănia, ingratitudinea şi neamprostismul sînt atribute exclusive ale miticilor.

Publicul, acelaşi care acum cîteva săptămîni umplea tribuna cu o mare de „opturi” – numărul de pe spatele celui care atunci era idol, iar acum s-a demonizat brusc -, nu a făcut altceva decît să prelungească discursul de un gust mizerabil pe care oficialii echipei îl rostesc de ceva vreme la adresa celui care le-a fost un an şi ceva antrenor, jucător, colaborator şi, susţineau ei nu demult, chiar prieten.

Să spui că Dorinel n-are nici o contribuţie la jocul actual al echipei nu e numai o dovadă de infantilă vendetă, ci o grosolană denaturare a realităţii. Dorinel a transformat CFR dintr-o echipă neînsemnată într-una de frunte. Cu el, Anca, Surdu, Tilincă, Jula şi ceilalţi au ajuns nume grele ale campionatului. Tot el a fost cel care a condus traseul din Intertoto, eliminarea lui Saint Etienne şi băile suporterilor în fîntînile din centrul oraşului. Tot  Dorinel a adus CFR-ul pe primul loc, cu 5 victorii consecutive la un moment dat.

Cu orice echipă din lume ar fi venit Dorinel la Cluj, trebuia primit cu aplauze pentru că el a fost cel care a dat sens CFR-ului contemporan. Alimentînd această atmosferă ostilă, punînd paie pe foc şi rostind fraze bolovănoase şi neadevărate, Iuliu Mureşan are o atitudine mult mai jenantă decît atunci cînd l-a linguşit pe Mircea Sandu la alegerile federale. Nu e un conducător elegant, aşa cum a lăsat o falsă impresie ceva timp, ci un clevetitor resentimentar, care scuipă unde a pupat şi uită că inclusiv menirea sa de mare preşedinte de club a căpătat dimensiune prin munca aceluia pe care acum nu conteneşte să-l vorbească de rău. Recunoştinţa nu e obligatorie, dar decenţa da!

„Nu mai vreau să-i pronunţ numele. Nu are nici o contribuţie la cum joacă echipa acum”  — Iuliu Mureşan