Campionul şi şoferii de troleibuz

Orice om care a băgat măcar o dată cheia în contact se crede Schumacher. Cînd faci o depăşire la un centimetru de cel care vine din faţă te gîndeşti la chipul său. Băieţii de cartier care practică „pereţica” pe zăpadă, […]

Orice om care a băgat măcar o dată cheia în contact se crede Schumacher. Cînd faci o depăşire la un centimetru de cel care vine din faţă te gîndeşti la chipul său. Băieţii de cartier care practică „pereţica” pe zăpadă, din frîna de mînă, îşi spun între ei Schumi.

Neamţul a fost întotdeauna altfel. Enervant pentru adversari, pe care i-a mai trimis uneori în decor. Enervant chiar şi pentru spectatorii plictisiţi că ani la rînd în F1 interesante erau doar locurile de la doi în jos. Bogat, celebru, pliat pe tiparul vedetei de mileniu trei. Înconjurat de nevastă şi copii, ca să dea bine şi la publicul neautomobilist.

Înainte de toate, făcut pentru volan şi acceleraţie. Pe lîngă el, ceilalţi par nişte şoferi de troleibuz, pe care firele nu-i lasă să se depărteze de prima bandă.

Dacă nu se întîmplă o minune, va pierde titlul mondial. Dar, cu siguranţă, va găsi ceva prin care să-şi transforme ultima cursă într-un eveniment de neuitat.