Fotbal originar

TVR 2, „România underground”, o serie de reportaje care în primă fază se difuzează duminica la prînz. În cazul de faţă, „Fuga”. Producător Ionuţ Cărpătorea. Reluarea e mult după miezul nopţii. Oră de rating infinitesimal, de filme pentru adulţi sau […]

TVR 2, „România underground”, o serie de reportaje care în primă fază se difuzează duminica la prînz. În cazul de faţă, „Fuga”. Producător Ionuţ Cărpătorea. Reluarea e mult după miezul nopţii. Oră de rating infinitesimal, de filme pentru adulţi sau de reclame la cuţite electrice de bucătărie. Nişte fete se  antrenează pe un maidan chelit de iarbă. Tricouri decolorate, mingi jupuite, apă, transpiraţie. O echipă de fotbal feminin de la margine de Bucureşti. Vorbeşte omul cu banii. Oricîte acolade verbale ar face, nu găseşte altă justificare filantropiei sale decît dragostea pentru fotbal. Sau, mai fără nuanţe, aflarea în treabă. A sa şi a fetelor. „Femininul” nu se vede, se joacă departe de interes, n-ai nici o şansă să ajungi, din patron de club, primar, senator sau deputat. Plus că trebuie să sari şi peste pîrleazul ideii de nonsens al  femeii-fotbaliste. Şi-o imaginează cineva pe cea de lîngă el centrînd, băgînd alunecări sau sărind la cap?

Povestea reportajului merită spusă. După mai multe antrenamente, echipa pleacă la Tîrgu Mureş pentru un meci de campionat. Cu un microbuz închiriat, din acelea care înspăimîntă şoselele. Fetele moţăie, una cu capul în poala celeilalte. Se mănîncă din pungă, la un popas. Pe serpentinele care urmează, sandvişurile înghiţite în grabă se revoltă. O fată vomită, ţinută de frunte de o colegă. Altă colegă o freacă pe mîini cu apă.

Se ajunge la Tîrgu Mureş. Stadionul gloriei lui Boloni şi Hajnal e părăginit şi gol. Iarbă mare, bănci de rezervă deteriorate. Meciul e aprig, antrenorul gazdelor strigă ungureşte la elevele sale, fără să fie probabil adeptul enclavizării masculine propuse de Paszkany. Omologul bucureştean, un tip între două vîrste, cu mustaţă, se agită, ceartă jucătoarele care aleargă de parcă în joc s-ar afla potul Ligii Campionilor. Se şutează îndesat, se aleargă mult şi se ţipă subţire. În final, bucureştencele înving, după ce vor fi trecut prin mari emoţii. Se bucură fără margini, vestiarul e un cîntec. La plecare, în faţa microbuzului din parcarea a ceea ce fusese pe vremuri un falnic stadion, încing hora bucuriei, ca tricolorii în America. Singurii martori ai acestei imense fericiri sînt cîţiva cîini de pripas.

Reportajul se termină cu patronul sau cu antrenorul, n-are importanţă cu care dintre ei, încercînd să dea sens de final poveştii. Aparent, sensul e nedepistabil. Poate fi pus în evidenţă doar zappînd. Pe alte canale, în toiul nopţii, la ştirile în reluare, vezi suporteri dărîmînd gardurile, conducători ameninţînd, jandarmi lovind cu bastonul sau echipa naţională părăsind, în bejenie, stadion după stadion. Fotbalul originar s-a autoexterminat demult. Păcat. Era ca al fetelor care ţipă ascuţit, îşi mănîncă pachetul în poiană şi apoi vomită pe serpentine.