Supervaizării supervizaţi de-un supervaizăr
„Noi sîntem un fel de miliţieni. Ne uităm şi noi în raportul observatorului să vedem ce scrie acolo” — Mircea Sandu
Ieri s-a pus de reorganizarea arbitrajului. Taţii au fost scoşi de pe lista de observatori, dar o parte dintre […]
„Noi sîntem un fel de miliţieni. Ne uităm şi noi în raportul observatorului să vedem ce scrie acolo” — Mircea Sandu
Ieri s-a pus de reorganizarea arbitrajului. Taţii au fost scoşi de pe lista de observatori, dar o parte dintre ei au fost lăsaţi în CCA. Nu mai dau note fiilor lor sau fiilor altora, ci se ocupă doar de promovări, suspendări, examinări. Ale fiilor lor sau ale fiilor altora. Muncă voluntară, obştească şi fără satisfacţii.
Gata, de-acum va fi în regulă. Cu aceste modificări de substanţă, arbitrajul va merge strună. Thereau va fi eliminat numai cînd e cazul, iar în suprafaţa de pedeapsă vor opera principii sănătoase. Nu e nevoie de arbitri străini, ai noştri pot rezolva problema fără a apela la procedeul Trandu. Nu se va mai înscrie cu mîna, pentru că în CCA nu mai sînt 13 membri, ci doar 7. Unde-s puţini, valoarea creşte.
Observatorii nu vor mai fi taţi de arbitri, ci fii ai ploii. Peste ei va pluti un comitet de supervizori, Mircea Sandu, Dragomir, Lupescu, Abrudan, Kassai, totul sub preşedinţia lui Costică-Vîlcea. Care nu mai e observator, fiindcă e tată. Dar e supervizor şi, pe cale de consecinţă, şef al lui Mircea Sandu şi al lui Dragomir. Nu e nici un rebus, ci doar un joc al absurdului!
Din declaraţia alăturată enunţată de Mircea Sandu, rezultă că supervizorii vor fi un fel de miliţieni. Asta pentru că fericitului socru mare de sîmbătă îi plac uniformele şi gradele. Autoritatea, adică. De la distanţă ei par mai degrabă nişte lucrători la Protecţia Consumatorului. Rovana Plumb sau Piedone umblînd prin pieţe în halate albe şi scoţînd din galantare brînza alterată a diverselor meciuri. Demonstrativ, acest sextet al dreptăţii va beli de vii ceva arbitri periferici, insuficient de vigilenţi nu numai la infracţiunile din suprafaţa de pedeapsă, ci şi la amănuntul că lîngă tăpşan tocmai a tras o limuzină de supervaizăr.
Dintre cei şase patricieni, contrar principiilor emise chiar ieri, doi sînt rude de arbitri. Al treilea, Kassai, făcea pe vremuri delegările împreună cu Copos. Lupescu nu făcea şi nici nu va face nimic, dă în continuare pase cu latul, deşi s-a retras. Pe Mircea Sandu şi Dragomir îi ştiţi. Vom intra în UE cu ei de veghe pe punte şi tot cu ei vom face, la anul, două echipe în grupele Ligii. Ne-am adunat sculat de dimineaţă, ne-am spălat pe dinţi şi ne-am apucat să dăm taţii afară. Pe la prînz, ne-am dat seama că am reînfiinţat Sanepidul, iar seara o să băgăm de seamă că ne învîrtim tot printre vase murdare. Ce zi proastă!