Pădurea din spatele copacilor
În aceste zile e foarte greu, atunci cînd vorbeşti despre fotbal, să mai bagi de seamă şi altceva decît arbitrajul. Întîmplările din Comisie şi din jurul ei au ajuns, din păcate, să obtureze totul, copacii doborîţi, precum Salomir, sau rămaşi […]
În aceste zile e foarte greu, atunci cînd vorbeşti despre fotbal, să mai bagi de seamă şi altceva decît arbitrajul. Întîmplările din Comisie şi din jurul ei au ajuns, din păcate, să obtureze totul, copacii doborîţi, precum Salomir, sau rămaşi veşnic verzi în picioare, ca bradul Corpodean, ascund vederii alte discuţii.
După mulţi ani, avem o echipă cu maximum de puncte la capătul primelor opt etape. Aici merită să zăbovim. Poate fi şi un dram de conjunctură, şi de program uşor, poate şi un pic de vînt în pînze din partea unor arbitri, dar dincolo de acestea, Dinamo vede altfel lucrurile decît în trecut. Nu mai sînt cruciade între acţionari, jucătorii şi-au redobîndit zîmbetul, iar antrenorul îşi savurează un succes pe care aproape nimeni nu i-l mai întrezărea după ce începuse să se afunde, cu echipe modeste, în traseele mediocrităţii.
În mai puţin de 3 luni, Rednic a reuşit să creeze o echipă măcar la nivelul aceleia cu care Andone cîştiga titlul plus două Cupe. Dacă atunci totul se subordona unui atac furibund aşezat pe o apărare cu picioare de lut, acum mecanismul e mult mai echilibrat, cea mai clară dovadă fiind aceea că Steaua – aflată, nu putem omite, vreme îndelungată în zece oameni – n-a reuşit nici o acţiune prin care să intre periculos în careul lui Gaev.
Am spus Gaev. După şapte etape cu tot atîtea victorii, numai un nebun schimbă portarul titular. Nebunul se numeşte de data asta Mircea Rednic, iar mişcarea cu Gaev în locul lui Matache i-a ieşit pe deplin. Plus că a nimerit-o cu Dennis Şerban, plus că, de fiecare dată, cei doi atacanţi cu care începe meciurile joacă bine, iar al treilea vine întotdeauna de pe bancă avid de gol. Poate că aici e cheia psihologică a lui Rednic. Atacantul-rezervă e doar botos – termenul i-a aparţinut chiar antrenorului lui Dinamo-, nu şi răzvrătit, cum se întîmplă în alte cazuri.
Însă nicăieri în lume şi niciodată în fotbal nu există numai victorii. Antrenor excelent la succes, Rednic va trebui să gestioneze, cu timpul, şi altfel de rezultate. La Rapid, cînd începuse să nu-i prea mai meargă, dădea vina pe jucători. Dar au trecut trei ani, iar Rednic a cunoscut între timp lecţia umilinţei care însoţeşte lupta din străfundul clasamentului. Acum conduce o echipă care, aşa cum arată, va trebui să mai stea cîteva luni prin Cupa UEFA.
„E o chestiune de instinct. Nu stau prea mult pe gînduri atunci cînd bag un jucător în teren” — Mircea Rednic