Constituţionalii

Are dreptate Costică Vîlcea atunci cînd face afirmaţia alăturată. Constituţia e Constituţie şi trebuie s-o respectăm. În virtutea ei, nici un tată arbitru nu-i poate interzice fiului să-i urmeze exemplul. Fiii de pompieri se pot face pompieri în voie, fiii […]

Are dreptate Costică Vîlcea atunci cînd face afirmaţia alăturată. Constituţia e Constituţie şi trebuie s-o respectăm. În virtutea ei, nici un tată arbitru nu-i poate interzice fiului să-i urmeze exemplul. Fiii de pompieri se pot face pompieri în voie, fiii de ciobani, ciobani şi aşa mai departe. Dar, dacă meseria lui e grea şi nerentabilă, orice părinte îşi sfătuieşte copilul, pune, băi, mîna pe carte, că altfel o să desfunzi haznalele toată viaţa ca mine.

Nu există dinastii explicite de vidanjori, în schimb, avem clanuri de arbitri. Filonul fluierului se transmite din tată-n fiu, nu neapărat pe cale constituţională, ci prin puterea exemplului personal. Cîţi dintre tinerii care bat astăzi la porţile sub care se află aţa ecusoanelor şi-au văzut părinţii obosiţi, venind noaptea acasă cu ghetele pline de noroi, cu vînătăi de la agresiunile spectatorilor, scoţînd din fundul genţii, de sub echipamentul transpirat, plicul subţire, transparent şi clorotic al baremului? Înjuraţi, alergaţi pe coclauri, obosiţi după ce-au mers cu rata şi cu personalul la clasa a doua, acei nefericiţi taţi suspinau înduioşător lîngă paturile odraslelor, povăţuindu-i prin somn să le urmeze neabătut calea, pentru că apostolatul acoperirii regulamentare şi fiorul discret al indirectelor din suprafaţa de pedeapsă sînt două senzaţii a căror intensitate şi responsabilitate profesională nu pot fi egalate de nimic altceva.

Acest tablou idilic nu există, n-a fost pictat niciodată. Puştii vedeau cum taţii lor vin acasă cu salamul de Sibiu sub braţ, că babacu’ pleacă peste hotare, că în loc de tenişi de Drăgăşani se încalţă în pantofi de firmă, că locul Daciei străvechi a fost luat de o limuzină occidentală, că, deşi tata e tehnician cu liceul la seral şi cîştigă puţin peste salariul minim pe economie, apartamentul strîmt de la bloc a fost înlocuit cu o vilă. El, puştiul, se dă mare la şcoală cu ţoale aduse de tata de pe la Intertoto, duce gagicile în cîrcumi din suprataxa baremului părintesc. Aproape că nici nu mai contează senzaţia unui adolescent care merge la un meci arbitrat de taică-su şi aude atîtea lucruri noi şi urîte strigate din tribune despre propria-i bunică! Dar ce să-i faci, arta cere sacrificii!

Şi-atunci, e profund constituţional să le urmeze calea părinţilor. Dar cît e, oare, e constituţiional ca tinerii să promoveze în haită pe prima scenă în detrimentul altora? Că doar Constituţia spune că sîntem egali, în viaţă şi în interiorul suprafeţei de pedeapsă.

„Noi nu putem să le interzicem copiilor noştri pasiunea pentru arbitraj, pentru că este interzis prin Constituţie. Ar fi o discriminare, în Constituţie spune că toţi sîntem egali în faţa legii” — Gh. Constantin, preşedinte CCA