President’s League

„Dacă Steaua merge bine-n Ligă, Gigi Becali o să-l bată pe Traian Băsescu în sondaje, pariez” — Ion Cristoiu

Acum doi ani, deşi Steaua pătrundea iarăşi, după o îndelungată absenţă, în primăvara europeană, Gigi Becali îşi legumea acasă, în propria […]

„Dacă Steaua merge bine-n Ligă, Gigi Becali o să-l bată pe Traian Băsescu în sondaje, pariez” — Ion Cristoiu

Acum doi ani, deşi Steaua pătrundea iarăşi, după o îndelungată absenţă, în primăvara europeană, Gigi Becali îşi legumea acasă, în propria sufragerie, eşecul electoral. Candidatul, descălţat în şosete în faţa camerelor TV, înţelegea că partidul său n-a atins prag electoral şi promitea răzbunare.

Între timp, Gigi a devenit George, a încercat să se cizeleze şi întrucîtva a reuşit să-şi mai înmoaie asperităţile. În cei doi ani scurşi, Steaua a cîştigat tot atîtea campionate interne, a jucat semifinala cu Middlesbrough, a pătruns în Ligă şi a făcut instrucţie cu Dinamo Kiev. În sus-amintitul răstimp, patronul şi-a eliminat duşmanii (generalul Bădălan, de exemplu, cel cu care se războia pe baza din Ghencea, are mari probleme cu Justiţia). A făcut case la Vadu Roşca, a investit masiv în echipă, a înfulecat brînză cu ceapă la Maglavit, şi-a mai trecut nişte zerouri la avere, şi-a cumpărat un palat somptuos în zonă rezidenţială.

Un palmares impresionant obţinut în timp record. Filantrop, enoriaş smerit, ctitor, latifundiar. Dar mai ales om politic aflat în plină ascensiune. Sondajele îl arată în creştere, iar fiecare zecimală de procent vine, ca o ploaie torenţială, din norii denşi ai victoriilor Stelei. Ideile tactice ale lui Olăroiu, plonjoanele lui Carlos, execuţiile rafinateale lui Dică, toate i-au rotunjit notorietatea, coborînd-o din tribuna oficială în stradă, pe ogoare şi, mai ales,  în rîndul celor care stau cu mîna întinsă, aşteptînd nu atît mîntuirea spirituală, cît pe aceea financiară, egală cu pomana, din partea alesului lor.

Un populism, care de obicei aparţine stîngii, translatat în partea dreaptă a peisajului politic. O linie creştină cu tuşe extremiste. Un guvern conturat deja pe hîrtie, dar ţinut secret pînă la verdictul CNSAS. Gigi Becali nu vrea foşti securişti pe lîngă el. Nu vrea „bagabonţeală”, după cum însuşi se exprimă. Vrea un stat religios, chiar uşor taliban. O Românie ca soarele sfînt pe cer, ceea ce înseamnă un strop de doctrină legionară presărată într-o zeamă politică dulceagă, lipsită de condimentele cosmopolite ale discursului european.

Politicianul George nu poate fi altfel decît omul Gigi. Şi unul, şi celălalt se adresează celor mulţi. Steaua se adresează însă tuturor. Patronul, prezidenţiabil, fără îndoială, peste doi ani, va căuta adepţi în rîndurile celor care se bucură după Kiev şi să sperăm că se vor bucura după Lyon şi Madrid. Cînd George Becali va candida, dacă va candida, România va fi deja o ţară integrată în Europa, iar Steaua va avea deja state vechi în Liga Campionilor. Va mai fi la modă un lider politic care taie porcul laolaltă cu ţăranii, pune istoricii din subordine să rescrie convenabil povestea neamului  (apropo, pe vremea dacilor liberi om fi avut echipă în Champions League?) şi-şi agaţă la rever, mirean fiind, o cruce care de obicei stă pe odăjdiile vlădicilor?