Exerciţii de admiraţie

Primul – publicul. După două episoade cu tribune pustii – cele cu Vasluiul şi Argeşul – Dinamo a fost întîmpinată de aproape 30.000 de oameni, iar oraşul a retrăit atmosfera de meci mare. Atmosfera sud-americană, spectacolul culorilor, explozia de […]

Primul – publicul. După două episoade cu tribune pustii – cele cu Vasluiul şi Argeşul – Dinamo a fost întîmpinată de aproape 30.000 de oameni, iar oraşul a retrăit atmosfera de meci mare. Atmosfera sud-americană, spectacolul culorilor, explozia de sunet au făcut arena din Bănie să semene a stadion european. |ntrebarea încuietoare e dacă nu cumva după acest dureros 0-4 se va reveni la apatia şi dezinteresul dinainte.

Al doilea – echipa. Dinamo a cîştigat net pentru că Ştiinţa actuală n-a avut nici experienţa, nici valoarea să opună rezistenţă. Iar cînd mai eşti şi naiv, iei bătaie de-ţi ţiuie urechile. La faza primului gol dinamovist, Săceanu ratase monumental, iar alţi şapte coechipieri au rămas în contemplaţie – doar vorbim de exerciţii de admiraţie, nu?. Sigur că în faţa unei apărări rarefiate, pentru Dinamo nu e mare filosofie să dea gol.

Al treilea şi ultimul – Ovidiu Stîngă. Şi-a călcat adversarul cu crampoanele pe cap, ceea ce e, fireşte, un gest primitiv şi amendabil. După meci, spăşit, a recunoscut că asemenea gesturi n-au ce să caute pe un stadion. Luaţi-l de bun pe acel Stîngă din studioul Recursului etapei, nu pe mijlocaşul care varsă foc pe nări în teren.