Război în timp de pace

„Nimeni nu-i face echipa lui Rednic, pentru că e mic şi-al dracului” Vasile Turcu

După ce a marcat un eseu mai frumos decît cele prăvălite în terenul de ţintă advers de grămada All Blacks, după ce a dat […]

„Nimeni nu-i face echipa lui Rednic, pentru că e mic şi-al dracului”
Vasile Turcu

După ce a marcat un eseu mai frumos decît cele prăvălite în terenul de ţintă advers de grămada All Blacks, după ce a dat o centrare perfectă la capul din plonjon al lui Dănciulescu, Ganezul a umblat cu bricheta aprinsă pe lîngă buteliile lui Cristi Borcea. Asemenea declaraţii, că echipa n-o face antrenorul, ci acţionarul, sînt întîlnite la înfrîngeri, nicidecum la victorii, cînd lumea se buluceşte la casierie şi uită toate micile şicane ale săptămînii de dinainte de meci.

Ionel Ganea a răbufnit pentru că aşa răbufneşte el cînd nu-i convine ceva. Cînd nu-i conveneau rezultatele echipei naţionale, răbufnea cu goluri în porţile adverse. Cînd nu-i convenea cum se poartă Stelea, răbufnea cu croşee în fălcile lui Arnold. Cînd nu-i convenea că Boloni îl ţine rezervă, era cît pe ce să-i aplice selecţionerului o judecată fizică sumară, chiar acolo, pe marginea terenului. După meciul cu Timişoara, Ganezul a răbufnit tocmai pentru că pe teren îi mersese foarte bine. Dacă intra şi avea o prestaţie comună, probabil că ar fi tatonat ca la Petroşani. Spunînd senin că trebuie să joace toţi, că-l doare puţin glezna şi aşa mai departe. Reuşitele l-au ranforsat şi l-au transformat din pericol pentru careul advers în calamitate pentru atmosfera din propriul vestiar.

În esenţă, Ganezul n-are dreptate. Cînd Niculescu era rezervă şi acuza acest lucru, amendîndu-l prin părăsirea cantonamentului cu cîteva ore înainte de meciul cu Beitar, Ganea lua poziţie şi spunea că problemele personale ale unui jucător au afectat întreaga echipă. Dar acum el ce-a făcut? Nu şi-a expus problemele personale? N-a afectat grupul înainte de meciul cu Beitar?

Pe de altă parte, intrarea hotărîtă a lui Ganea în careul antrenor-acţionariat a arătat că la Dinamo nici cînd e linişte nu e linişte şi că încă există faulturi tehnice la nivel înalt. Dispariţia teoretică a lui Ioan Becali şi a lui Neţoiu din suprastructuri n-a liniştit complet apele, ceea ce arată că agitatorii nu erau ei doi, sau nu numai ei doi, ci şi alţii. Oricît ar fi arătat părţile că s-au împăcat, oricît încearcă Vasile Turcu, noul factor de echilibru al clubului, să dea impresia de concordie, e limpede că miroase a gaz. Chiar, unde sînt frazele liniştitoare ale lui Nicolae Badea, pacificatorul tradiţional al triburilor roş-albe?