Dosarele arenelor

Mircea Lucescu, Cristian Gaţu şi Elisabeta Lipă, trei mari personalităţi ale sportului, critică în Evenimentul Zilei de sîmbătă campania de scoatere la lumină a dosarelor de Securitate. Zilele trecute, Cornel Dinu lăuda rolul Securităţii în fotbal şi opina că fără […]

Mircea Lucescu, Cristian Gaţu şi Elisabeta Lipă, trei mari personalităţi ale sportului, critică în Evenimentul Zilei de sîmbătă campania de scoatere la lumină a dosarelor de Securitate. Zilele trecute, Cornel Dinu lăuda rolul Securităţii în fotbal şi opina că fără ajutorul ei performanţele din anii ‘80 n-ar fi fost posibile. Dintr-un pridvor de mînăstire bucovineană, Dumitru Dragomir, purtînd o şapcă imperialistă cu sigla “Nike”, spunea la Realitatea TV că Securitatea nu era, de fapt, o treabă chiar atît de urîtă. Toate acestea vin la cîteva zile după ce, transfigurat de importanţa mesajului pe care-l transmitea, veteranul desecretizării dosarelor, Ticu Dumitrescu, susţinea contrariul: “Pentru Dumnezeu, înţelegeţi odată că n-a existat o Securitate bună şi una rea”.

Lucescu afirmă că e prea tîrziu pentru o astfel de campanie. Niciodată nu e prea tîrziu, nea Mircea! Fotbalul, sportul în general, au avut de-a face cu Securitatea şi e posibil ca astăzi, la aproape două decenii de atunci, un tip care dădea cu subsemnatul despre discuţiile din cantonamente să se afle în conducerea unei federaţii sau a unui club. Lustraţia, relativă în celelalte domenii, e aproape inexistentă în sport. Ofiţeri de Securitate declaraţi, acoperiţi, sau turnători de diverse dimensiuni au fost în ultimii ani observatori federali, şefi de echipe şi aşa mai departe. Nu spune nimeni că foştii securişti trebuie exterminaţi în lagăre, dar e absurd ca în 2006, la doi paşi de Uniunea Europeană, să ne pomenim contemporani cu oficiali ai sportului care pe vremuri dădeau note informative sub nume de cod.

Personal, m-am născut în 1965 şi am simţit ochiul ager al Securităţii în ceafă. În mediile studenţeşti de la sfîrşitul anilor 80, mai ales în cămine, unde teoretic exista o anumită libertate, observai că unii, fără să fie tipi străluciţi, primeau camere bune, erau scutiţi de muncile agricole de la Jegălia sau pur şi simplu treceau uşor de anumite examene. Oamenii care astăzi au 20-25 de ani, sau chiar mai puţin, erau în leagăn, la grădiniţă sau la liniuţe şi bastonaşe în 1989. Ei iubesc sportul, stau la cozi să-şi ia bilete la meciuri, dar n-au o idee prea clară despre ce-a însemnat Securitatea. Auzind din gura unor figuri de prim rang ale sportului că, de fapt, n-a fost mare scofală, ci era vorba doar de nişte băieţi buni şi patrioţi, tinerii vor da crezare acestei variante subiective şi interesate. Personalităţile venite din arene sînt mult mai credibile decît politicienii, şi tocmai de aceea părerile lor edulcorate pot induce în eroare.

“E o prostie, domnule! Doar am avut toţi un serviciu, o misiune de îndeplinit. Aşa erau vremurile, mulţi dintre securişti erau prietenii noştri” Elisabeta Lipă pentru Evenimentul Zilei