Al nostru eşti, Hristo!
După mult timp, iată un meci important în care echipa României nu mai e cel mai periculos adversar al ei însăşi. În majoritatea cazurilor ne-am etalat toate tarele de neam şi ţară şi am reuşit să ne punem cele […]
După mult timp, iată un meci important în care echipa României nu mai e cel mai periculos adversar al ei însăşi. În majoritatea cazurilor ne-am etalat toate tarele de neam şi ţară şi am reuşit să ne punem cele mai eficace beţe de frînare în propriile roţi. De data asta n-avem cum să fim mai balcanici, mai autoflagelatori şi mai masochişti în pregătire decît tradiţionalii noştri prieteni, bulgarii.
Şi pe ei, şi pe noi ne-a aşezat soarta exact acolo unde nu trebuia: într-un areal în care şmecheria ţine loc de muncă, lenea e virtute de stat, iar tupeul şi aroganţa sînt însuşirile pe care ursitoarele le descîntă lîngă leagănele pruncilor. Noi ne ducem crucea cu Mutu care nu poate să încapă în aceeaşi sabie cu Piţurcă. Plutim în metafizica dilemei „uite Ogăraru, nu e Ogăraru”. Mai bem un şpriţ federal, ne mai punem cîte o mică piedică istorică, dar, în general, ne descurcăm.
Ei, în schimb, îl au pe Hristo! Ferice de cine nu trăieşte în preajma lui! Stoicikov e mare în general, iar pentru bulgarii săi dimensiunea se hipertrofiază. Fostul mare fotbalist se vrea un Nastratin Hogea al zonei, dar nu reuşeşte să fie decît un Till Buhoglindă, omul sucit şi neînţeles al Brabantului, rostogolit de istorie pînă în mijlocul Balcanilor.
Cu vîrsta, Stoicikov n-a făcut doar burtă (început de chelie avea de pe cînd juca), ci a reuşit s-o ia razna de-a binelea. Liderul generaţiei de aur bulgare (mai strălucitoare decît a noastră, cîtă vreme s-a clasat pe locul 4 la World Cup ’94, unde noi am prins doar sferturile) a pretins jurnaliştilor bulgari să-i vorbească în spaniolă. Apoi le-a cerut să nu-i mai vorbească deloc. Face echipa după ureche, spun confraţii sofioţi, protejează vedetele. Intră în conflict cu toată lumea, jigneşte UEFA şi FIFA, pentru ca apoi să-şi toarne în cap cenuşa scuzelor.
Pe lîngă deficitul de fotbal care ne-a separat uneori de lumea bună, am suferit ani la rînd din pricina unei labilităţi pe care adversarii n-o aveau. De data asta sîntem în avantaj. Oricît ne-am strădui, nu reuşim să egalăm comportamentul de copil bătrîn al lui Stoicikov. Ăsta e marele nostru atu pentru 2 septembrie şi dacă sîntem băieţi deştepţi, adică puţin mai occidentali şi mai cu capul pe umeri decît bulgarii, n-are cum să ne fie altfel decît bine.