Ştafeta lui Mutu

Mutu a dat două goluri cu Milan, e golgeter în Serie A, ziarele italiene îl laudă şi pe manşetă. N-aveţi senzaţia de deja vu? Pentru că toate astea i s-au mai întîmplat Briliantului cu nişte ani în urmă.

Briliantul a […]

Mutu a dat două goluri cu Milan, e golgeter în Serie A, ziarele italiene îl laudă şi pe manşetă. N-aveţi senzaţia de deja vu? Pentru că toate astea i s-au mai întîmplat Briliantului cu nişte ani în urmă.

Briliantul a revenit în campionatul italian în stil mare, dar tot la o echipă medie. Fiorentina de azi e Parma de ieri. Iar Prandelli, fireşte, e tot Prandelli. Mutu a ajuns acolo de unde a plecat: vedetă la o echipă călduţă. Acum nu face decît s-o ia de la capăt. Să vedem pînă unde urcă de data asta.

S-a întors de atîtea ori înapoi, încît n-a avut timp să meargă înainte. În legătură cu Mutu, există tendinţa să-l judeci după ceea ce este sau după ceea ce-ar putea fi. Sau ar fi putut să fie deja. Fără scandalul de dopaj, fără bruiajul monden, fără excese şi procese, ar fi jucat acum la Chelsea, la Barcelona, la Real Madrid, la Juve, undeva, în lumea „granzilor”. Are valoare. Nu aici e discuţia.

Are valoare cît să se lupte cu Ronaldinho şi Cannavaro pentru trofeele FIFA, în loc să smulgă fără luptă premii de consolare de la naşi. Dar Mutu s-a scos singur din luptă. S-a autoeliminat fără drept de scuză. Acum face eforturi lăudabile să revină. La ce? La statutul de răsfăţat al publicului sau la condiţia de mare fotbalist?

După Hagi, istoria fotbalului nostru s-a întortocheat între un mare risipit, Adi Ilie, şi un mare risipitor, Adi Mutu. Două schimburi de ştafetă aproape ratate. Regele n-a avut cui să predea tronul, pentru că urmaşii erau fie accidentaţi, fie drogaţi. Ăsta e adevărul. Mutu putea fi mult mai mare decît şi-a propus cînd a tras pe dreapta şi a tras pe nas.

Deocamdată, s-a apucat să se salveze pe sine. Dar şi el, şi „naţionala” se află în situaţia de a-şi propune un obiectiv mai îndrăzneţ decît salvarea. Destul şi-au bătut joc de potenţialul lor, de suporteri. Trebuie să ţintească mai sus decît o bună impresie. Mai mult decît scurte stări de graţie, urmate de lungi stări de somnolenţă. Timpul îi presează. Istoria îi somează.

„Eşti deja băiat bogat”, i-a spus cîndva Mourinho. „Viitorul ţi-e asigurat, în România eşti rege. Dar după retragere nimeni nu-şi va aminti de tine dacă nu reuşeşti lucruri importante. Acestea rămîn în istorie”. Portughezul se referea la echipa naţională. Istorie nu înseamnă două goluri cu Milan şi trei pase cu Udinese. Istoria înseamnă finale şi turnee finale.