A plecat „tiranul”, au rămas odioşii
Plecarea lui Rădoi a stîrnit un val exagerat de bucurie
Printre fanii stelişti adunaţi vineri pe „Henri Coandă”, unul era mai disperat decît toţi. Un puşti care le explica reporterilor printre sughiţuri: „Plîng că pleacă Rădoi!”.
În îmbulzeala de pe […]
Plecarea lui Rădoi a stîrnit un val exagerat de bucurie
Printre fanii stelişti adunaţi vineri pe „Henri Coandă”, unul era mai disperat decît toţi. Un puşti care le explica reporterilor printre sughiţuri: „Plîng că pleacă Rădoi!”.
În îmbulzeala de pe aeroport, n-a stat nimeni să-i arate de ce transferul căpitanului e un lucru bun. Probabil puştiul n-ar mai fi plîns deloc, ci ar fi rămas mut de uimire dacă auzea explicaţia şefului Ligii: „Rădoi era un tiran în vestiar! Acum, steliştii se vor descătuşa!”.
Ce e ăla „tiran”? Adică „avea o anumită superioritate faţă de restul fotbaliştilor”! Era cu un cap peste grup. Iar nivelarea reprezintă, de cînd lumea şi comunismul, o condiţie obligatorie a progresului. Cu cît mai puţine „superiorităţi”, cu atît mai bine. În sfîrşit, la Steaua va fi egalitate de talent, de caracter, de voinţă, eventual egalitate de şanse pe toate posturile.
Înainte de a descătuşa orgoliul de profesionişti, ambiţia, devotamentul şi alte calităţi în stelişti, plecarea lui Rădoi a dezlănţuit altceva. Toţi demonii stereotipi au fîlfîit laş în urma fostului căpitan. Mai întîi, povestea asta cu „tirania”. Nu e o remarcă aruncată aşa, la o beţie de cuvinte, are rădăcini vaste şi adînci. E o boală veche, incurabilă, românească alergia asta la propriile valori.
După cum are rădăcini ample şi declaraţia finanţatorului: „La arabi e mai rău decît la închisoare!”. Cu puţin noroc, puştiul care plîngea pe aeroport n-a auzit-o. Şi, dacă ar fi auzit-o, oricum n-ar fi înţeles-o. Pentru că astfel de viziuni aparţin trecutului nearticulat al omenirii.
Sigur, nimic nu se compară cu libertatea de expresie şi de profesie de la Steaua. La clubul din Ghencea, nu numai că eşti liber să-ţi faci meseria cum crezi de cuviinţă, dar poţi să ai şi alţi Dumnezei în afară de patron. Cu riscul de a fi demis, fireşte, dar există, nu-i aşa, un preţ pentru orice. Ca să nu mai pomenim de nenumăratele drepturi ale omului şi cetăţeanului de care se bucură angajaţii Stelei. Dreptul de a fi insultat şi calomniat, de exemplu.
La Al Hilal, Rădoi va suporta constrîngerile valabile oriunde în fotbalul profesionist. Deşi, în opinia selecţionerului, arabii au „un campionat de amatori”, în care se investeşte ca la nebuni. Fie! „Bine că a plecat!”, a respirat Piţurcă şi, o dată cu el, au scos aer din piept mai mulţi adulţi responsabili din fotbalul nostru. Un pas, atît, mai aveau pînă să atingă fericirea materială sau spirituală şi se pare că nu puteau să-l facă din cauza lui Rădoi. Căpitanul Stelei îi încurca, nu-i lăsa să se desfăşoare şi să-şi dea măsura valorii. Dar acum, gata!
„Tiranul” a plecat de bunăvoie! Toată lumea cîntă, rîde şi îşi freacă mîinile a chilipir! Numai copiii plîng. E normal, sînt prea mici, nu înţeleg. N-au auzit în viaţa lor de Ceauşescu.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele