Ne-am săturat de Ligă?
Dezamăgiţi de prestatiile romanesti in Liga Campionilor? N-au trecut decît trei ani de cînd avem echipe în grupe şi gata, ne pregătim să abandonăm fenomenul?! Trei ani! Ce putea să se schimbe în trei ani, în condiţiile date?
N-am investit […]
Dezamăgiţi de prestatiile romanesti in Liga Campionilor? N-au trecut decît trei ani de cînd avem echipe în grupe şi gata, ne pregătim să abandonăm fenomenul?! Trei ani! Ce putea să se schimbe în trei ani, în condiţiile date?
N-am investit în echipe nici averile ucrainenilor, nici n-am aplicat, cu excepţia CFR-ului, modelul occidental, singurul valabil. Şi atunci? Sa nu confundăm fotbalul cu un fel de loterie mistică! Dacă nici la a treia participare nu iese nimic, gata, e clar, nu mai are rost să încercăm! O zi visăm la finale europene, a doua zi ne plîngem de milă în toate nuanţele de negru pe negru. Ardem cu nonsalanta etapa care presupune timp, răbdare, proiecte, investiţii. Etapa în care punem osul, adică.
Banii sînt importanţi, dar nu suficienţi. Trebuie un plan, trebuie minţi de manageri care să-l pună în practică. Trebuie timp! Lui Santiago Bernabeu i-au trebuit 12 ani să facă din Real campioana Europei. La Chelsea, Abramovici a investit 650 de milioane de euro doar la preluare. Şi, în cinci ani, tot n-a cucerit titlul în Ligă. De ce? Pentru că trofeele în fotbal nu se obţin la licitaţie.
Olympique Lyon, de pildă, la care ne uităm ca la o vitrină cu zei. A fost preluată de Jean-Michel Aulas în 1987, cu proiectul clar de a o duce, în 15 ani, din liga secundă în Ligă. Un proiect realist: peste 13 ani îşi începea dominaţia în campionatul Franţei. Să nu vă imaginaţi că Aulas era vreun Messia local sau ceva spiţă de baron politic. Nu, era un tînăr afacerist cu o idee de afaceri: să dezvolte clubul cu ajutorul fostelor sale glorii. Să crească fotbalul punînd fotbal la bază.
De şapte ani, suporterii lyonezi aşteaptă trofeul în Ligă. De şapte ani! I-aţi auzit cum cîntau? Iar noi, după trei ani, părăsim stadioanele dezamăgiţi şi definitiv lămuriţi! Ce-ar trebui să facă fanii Fiorentinei, echipă care, în ultimii cinci ani, a trecut prin faliment, retrogradare, depunctare? Şi uite că are încă suporteri şi tribune pline!
„E timpul pentru schimbare!”, şi-au spus americanii şi s-au dus la vot în proporţie de 70 la sută. Dacă erau români, stăteau acasă, scîrbiţi de guvernanţi, şi aşteptau schimbarea. Şi o tot aşteptau. Să se schimbe, dar fără să se facă nimic. Aşa, din senin. Printr-o minune, eventual.
Dacă ne scîrbeşte într-atît fotbalul românesc, nu ne obligă nimeni să ne implicăm. Să jucăm, să investim ori să privim. Putem alege oricînd, în orice moment să facem altceva. Să ne îndreptăm spre alt sport sau spre alte domenii.
Şi dacă nu e chiar nimic de făcut în ţara asta „blestemată”, nu ne obligă nimeni să rămînem aici. Putem pleca oricînd în ţara unde lucrurile se schimbă cît ai bate din palme. Unde poţi cumpăra echipe de Ligă de la magazinul cu echipe de Ligă.
Pocneşti din degete şi gata, ai fotbal de calitate! Fără proiect, fără investiţii pe termen lung. Fără efort.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele