Stadionul de nicăieri

Maria Andrieş despre transhumanţele „tricolorilor”

Excursiile „tricolorilor” prin ţară sînt dovada că dacă încerci să fugi de o problemă dai peste altele. Problema adevărată, de care aproape nu se mai vorbeşte, e că „tricolorii” n-au un stadion, nu că stadioanele […]

Maria Andrieş despre transhumanţele „tricolorilor”

Excursiile „tricolorilor” prin ţară sînt dovada că dacă încerci să fugi de o problemă dai peste altele. Problema adevărată, de care aproape nu se mai vorbeşte, e că „tricolorii” n-au un stadion, nu că stadioanele ţării sînt minate de ostilităţi. Cînd n-ai un stadion al tău, poţi să joci oriunde şi nicăieri, pentru că tot nu te vei simţi pe teren propriu.

Meciul de la Timişoara a fost un semieşec de public, care a culminat cu tradiţionalul compromis al porţilor deschise. Sandu s-a lăudat că de data asta n-o s-o facă. A făcut-o, în minutul 60. Cînd era prea tîrziu. Iată pînă unde merge încrederea federală în propriile strategii: pînă la proba contrarie.

Mărirea preţului la bilete n-a funcţionat nici ca măsură antispeculă, nici ca leac contra alergiei la FRF. Suporterii au scandat ce-au crezut de cuviinţă sau de necuviinţă, zgîndărind inepuizabilul deranj narcisist al oficialilor şi selecţionerului. Timişoara va fi pedepsită, probabil, va intra în clubul selectat de Federaţie al oraşelor interzise pentru „tricolori”. Se discută despre alte stadioane, mai primitoare şi mai bine plătitoare, despre alte oaze urbane de calm ecuatorial şi confort managerial.
Decizia o va lua selecţionerul, pentru că „numai eu hotărăsc, nu conducerea federaţiei”. Asta e bine de ştiut. Pentru că astfel de decizii trebuie luate raţional, nu emoţional. „Vom vedea în funcţie de necesităţi, de avantajele pe care le oferă fiecare oraş”. Avantaje pentru cine? Pentru calificare, pentru jucători, pentru public, pentru sponsori, pentru antrenor, pentru şefii de la Casa Fotbalului?

Din motive deopotrivă raţionale şi emoţionale, selecţionerul ar trebui să readucă „naţionala” în Bucureşti. Aici sînt banii, fanii şi condiţiile. Dacă şi-a propus să întîlnească Olanda pe un teren cît mai prost, n-are decît să-i cheme în ajutor pe baronii gazonului. Nisipul şi iarba ofilită n-au fost niciodată o problemă la noi. Important e să-i repună pe „tricolori” în inima istoriei lor, nu în exiluri forţate de interesele federale.

Şi încă ceva. Cînd va opta, selecţionerul trebuie să uite că i s-a pus pata pe o arenă sau pe alta, că acolo are ghinion, iar dincolo are noroc cu autocarul. Să uite unde au fost huiduiţi şefii lui sau jucătorii lui. Unde i s-a cerut demisia. Să lase deoparte superstiţiile şi premoniţiile, să preseze pentru investiţii. Să abordeze matur, fără ură şi fără răzbunare, problema stadionului. Să scutească „naţionala” înaintea meciurilor de stresul nefiresc că va evolua cu tribunele pe jumătate goale şi pe sfert rebele.