Bugetari rataţi
Primăria Bucureşti analizează dacă să le declare de pe-acum pe jucătoarele de la Gyor Cetăţene de Onoare. Sau trebuie să le transfere mai întâi
După înfrângerea lui CSM Bucureşti în semifinala Ligii, scor 20-26, Gabriela Firea are unele motive să-şi reconsidere strategia de shopping. De 15 milioane de euro, edilul putea comanda ceva mai drăguţ în locul magneţilor de frigider de la Budapesta. De exemplu, nişte statui, capete de dac ultima modă, cu şapcă, ochelari de soare şi căşti de iPod.
Decât să-i dea la handbal şi să nu se aleagă cu nimic superb, de pus în vitrină, primarul mai bine îi dona la Catedrala Mântuirii. Investiţie sigură, garantează calificarea în rai, fără preselecţii, fără concurs de dosare, fără proba interviului. Toată lumea ar fi răsuflat uşurată şi ar fi mers cu conştiinţa împăcată la vot. Nici nu mai era nevoie de spitale, de drumuri, de parcări şi alte minuni din astea lumeşti.
Paravanul Neagu
Faptul este cât se poate de consumat însă. Bugetul CSM e alocat, contractele semnate. Nu le poţi reproşa Cristinei Neagu şi celorlalte vedete că n-au cântat de toţi banii. Dacă Primăria Bucureşti a hotărât că handbalistele merită 4,7 milioane de euro pe an, fond de salarii, atunci Primăria Bucureşti să-şi asume şi eşecurile! Să spună: „Ei, şi? Aşa vrem noi să dezvoltăm handbalul românesc şi să atragem copiii spre acest sport, transferând străini”.
Salariul Cristinei Neagu pare mai mult o diversiune, să ne ia ochii, să nu citim scrisul mărunt al sutelor de contracte atribuite fără licitaţie. E numărul perfect de iluzionism, capabil să facă plauzibile cheltuieli de 15 milioane de euro pe an. CSM nu a anunţat niciodată bugetele separate ale fiecărei secţii din club. Să ştie bucureştenii cât dă Primăria la volei şi cât la şah. De asemenea, n-a anunţat cât anume din acest buget de poveste este destinat juniorilor de basm şi cât seniorilor de legendă.
Comisioane, taxe, chirii
Nu numai salariile sportivilor încarcă nota municipalităţii. Pe lângă salarii, există şi taxele de transfer, de câteva sute de mii de euro anual, plătite la FRH. Există, de asemenea, comisioanele plătite agenţiilor de impresariat sportiv. Cu cât CSM rulează mai mulţi jucători, cu cât schimbă mai des antrenorii, cu atât mai mare bucuria impresarilor.
De pildă, în ultima vreme, clubul Primăriei a lucrat intens cu Agenţia ChampSport International. Firma din Budapesta îi are printre clienţi pe Cristina Neagu şi pe Ambros Martin, antrenorul aflat pe lista de dorinţe a CSM. Deocamdată, echipa e antrenată de Per Johansson, dar suedezul a anunţat că pleacă, din vară, pentru că „urăşte să piardă”.
Înaintea lui Johansson, a fost daneza Helle Thomsen. S-a repetat scenariul din 2017, când Aurelian Roşca a fost concediat cu puţin înainte de sferturile de finală ale Ligii şi înlocuit cu Johansson. Trei antrenori pe an. O fi vreo superstiţie a şefilor CSM, dar superstiţiile nu construiesc echipe şi, la modul ideal, nu sunt achitate cu bani publici.
Alte sume, de ordinul sutelor de mii de euro, se duc pe bilete de avion şi pe echipamente sportive. Dar contractele mici şi dese, de închiriere a sălilor de antrenament, sunt crema achiziţiilor CSM. Câteva mii de euro pe zi, prin cumpărare directă, nu înseamnă dezvoltarea sportului în Bucureşti, ci prosperitatea unor firme de cartier, care deţin, printr-un noroc care a ocolit municipalitatea, diverse incinte cu termopane.
Catastrofe administrative
Felul în care sunt cheltuiţi banii publici la CSM şi rostul acestui club reprezintă subiecte de discuţie indiferent de rezultatele echipei-limuzină de handbal feminin. Nu există şi alte metode, mai economice, de „a face cunoscut numele Bucureştiului”, obiectiv trasat de primarul Firea.
Anul trecut, nişte jurnalişti suedezi cam pricinoşi l-au întrebat pe fostul şef al CSM, Alin Petrache, dacă n-ar fi mai bine să fie astupate întâi gropile din asfalt, apoi să fie plătiţi regeşte nişte sportivi. „O comparaţie catastrofală”, a exclamat Petrache, citat de ziare.com. „N-o poţi compara pe Bella Gullden cu o stradă”. Nu era vorba de o comparaţie, ci despre o alegere. Ce punem la baza piramidei nevoilor, ce punem în vârful ei.
Catastrofal e că avem numai 45 de aparate RMN în spitalele de stat din toată ţara, conform Ziarului Financiar. Un aparat din ăsta costă între 1-1,5 milioane de euro. Nu-ţi lasă culoar de tras la poartă. Iar o primărie are nevoie şi de exerciţii de imagine, de poza muncită cu trofeul, nu doar de exerciţii de prestidigitaţie, cum ar fi tăiatul lejer al panglicilor.