Balada cateringului

Gazon verde de Paris, Lupescu avu un vis

Pe-un hol de Rin, la un pahar de vin, iată vin în cale, se cobor din merţane turmele de miei, cu patru ciobănei. Unu-i prezident, altu-i dizident, altul e elveţian, iar al patrulea e Ilie Drăgan. Iară cel elveţian şi cu cel din Teleorman mări se vorbiră şi se sfătuiră ca după-amiază, când oaia votează, să ia FRF-ul de la prezident, că-i prea insolent, are implementări multe, mândre şi cornute. Şi secretari învăţaţi, şi bodyguarzi mai bărbaţi.

Mioriţa tehnică
Dar cea Mioriţă, cu lâna Stoichiţă, de trei zile-ncoace gura nu-i mai tace, indemnizaţia de şedinţă nu-i mai place. – Stoichiţă laie, tactic bucălaie, de trei zile-ncoace, gura nu-ţi mai tace, ori funcţia nu-ţi place, ori nu eşti loială, drăguţă mioară! – Măreţule bace, dă-ţi votanţii încoace, pe lângă butoi, că-s diurne de noi şi prime de voi! Stăpâne, stăpâne, îţi cheamă şi-un bodyguard, că pe la amiază cel din Teleorman vrea să-ţi fure tronul şi să-şi pună omul. – Stoichiţă armeană, din comisia bârsană, de-o fi să mă-mpiedic, mergând pe covor, de o minge-adusă din câmp de mohor şi pusă acolo ca să mă atace, să-i spui lui elveţian şi lui teleormănean exact ce voi face: voi dezvălui cu cine-au vorbit, cu cine-au şoptit şi s-au întâlnit, din maternitate pân’ la pubertate, şi-aşa mai departe. Fluieraş de soc, voi scrie pe blog, fluieraş de Haţegan, nu mă tem de elveţian. Votanţii s-or strânge, tot noi vom înfrânge. Dar tu de covor să nu le spui lor, să le spui curat că-n altceva am călcat, nu pe minge. Că m-am deplasat prin ţările străine să le fie lor bine. Că ne-am calificat la Mondial rusesc, fireşte, glumesc. Că la realegerea mea, a promovat o stea, echipă bătrână, cu uniforma de lână. Şi-o să promoveze de-acum cine vrea. Licenţe Pro mii şi petarde făclii!

Iar Stoichiţă ce făcea? Aperitivu-n gură arunca, demisia nu-şi scria, pe votanţi îi instruia.

Balada meşterilor de aur
Elveţianul trece, cu tovarăşi zece, nouă fotbalişti mari, betonişti şi portari, şi cu Sir Alex zece, care-i şi întrece, cu gheata aruncă, să-i pună la muncă.

Iată cum mergeau, în drum întâlneau consilieri şi primari, penali gospodari, şi cum îi vedeau, îi şi întrebau: nu vreţi stadion şi club-fanion? Toţi aplaudau, constructiv vorbeau. La Daddy mergeau şi îl convingeau. Iar la Bucureşti, s-au văzut cu Firea. „Zece sportivi mari, vreau ca-n Voluntari voi să vă siliţi şi să construiţi stadion aurit, frumos poleit”. Generaţia de Aur promitea, Prunea aranja, arbitri delega, schelele-ntindeau, locul măsurau, penalty dictau, dar ce ziua lucea noaptea se stingea. Venea DNA. A doua zi iar, a treia zi iar, a patra zi iar, cooperativa în zadar.

Firea se mira şi-apoi îi mustra. Douăzeci douăzeci se-apropia, Euro venea, stadionul nu sclipea. Iar Lupescu sta, nu mai poleia, ci se culca şi un vis visa. Se făcea că „Naşul” prinde iepuraşul. Lupescu se trezea şi astfel cuvânta: „O voce de sus, din structuri mi-a spus să pun beculeţe peste turnuleţe”. Leduri instala, stadionul lucea, Firea-i decora.

Foaie verde de Nyon, începu lupta la tron, la Casa Fotbalului, fotbalul săracului. Şi iar verde de sulfină, Mircea Sandu e de vină. Adunarea sta la sfat, pe-al conacului cerdac, elveţiană nu ştia, pe Burleanu-l asculta, Burleanu o adormea. Palmaresul lui, pana corbului, strategia lui, spuma laptelui. Când Adunarea se trezea, scrutinul se termina. Şi-au încălecat pe-o şa, cu excepţia câtorva, care veniseră cu taxiul.