Puştiul vs. „inginerii”
Oficialii stelişti se războiesc cu un puşti care visează la Barca
Conflictul înaintează mocnit, ca un foc de tabără în tranşee. Merită cel puţin o discuţie, înainte de a fi tranşat lent la comisiile unde cluburile au întotdeauna dreptate. Portarul […]
Oficialii stelişti se războiesc cu un puşti care visează la Barca
Conflictul înaintează mocnit, ca un foc de tabără în tranşee. Merită cel puţin o discuţie, înainte de a fi tranşat lent la comisiile unde cluburile au întotdeauna dreptate. Portarul de la Steaua B a intrat pe net şi s-a înscris, fără acordul clubului, la un concurs în Spania. Tot fără acordul clubului, s-a calificat în finala de la Barcelona, de la sfîrşitul lui mai. Prin urmare, şefii din Ghencea l-au amendat cu zece la sută din salariu şi l-au avertizat că-l suspendă pe termen nelimitat.
Puştiul se ţine tare. Dacă va cîştiga, e obligat să parafeze un angajament cu un club din Spania. „N-are cum să facă asta, e legitimat la noi!”, spun şefii Stelei. Au dreptate. Au acoperire perfectă în acte. Şi procedează după reguli.
Interesul clubului e să-l păstreze pe băiat: „E talentat şi de viitor, tocmai de aia i-am făcut contract!”. Dar care e interesul copilului? Să beneficieze de cele mai bune condiţii de pregătire, să se formeze într-un cadru profesionist ect, etc. Ştefan Ciuculescu şi-a făcut rost, pe cheltuiala lui, de o şansă în plus. Ăştia sînt puştii de azi, una-două intră pe net, nu mai aşteaptă să fie remarcaţi de scouterii catalani la meciurile din liga a doua.
Ştefan Ciuculescu a dat „click” visînd cu ochii deschişi. Şefii Stelei l-ar fi dorit ceva mai puţin visător. Are 16 ani, suficient de mare încît să înţeleagă ce ce înseamnă seriozitatea şi conduita profesionistă. „S-a înscris fără acordul nostru, iar întrecerea e pentru amatori”, au explicat oficialii roş-albaştri.
I-au interzis să meargă în finală. Au dreptate. Regulile sînt reguli. Chiar şi la un club unde salariile jucătorilor se achitau în donaţii, din pungă. La începutul lui mai, preşedintele din Ghencea anunţa că fotbaliştii de la echipa mare nu-şi primiseră salariile de două luni. Dar banii contează mai puţin cînd ai 16 ani. Minus zece la sută din salariu, sau chiar minus sută la sută, nu reprezintă un motiv solid să renunţi.
Dacă se prezintă în finala jurizată, printre alţii, de Iker Casillas, Ştefan Ciuculescu va fi suspendat pe termen nelimitat. Are contract cu Steaua, astea sînt regulile. Cînd spui „contract”, spui „clauze”, o chestiune pe care inginerii financiari din Ghencea au luat-o întotdeauna în serios. Uneori, prea în serios. De exemplu, din vara lui 2007, în contractele stranierilor de la Steaua a apărut o clauză scrisă cu litere mici. Conform noii prevederi, jucătorii puteau fi daţi afară după un an de contract, fără motiv şi fără despăgubiri. Clauza a dispărut rapid, după ce a observat-o impresarul unuia dintre fotbalişti.
Dacă ar fi avut în contract o „inginerie” din asta, conform căreia are voie să-şi încerce norocul la Barcelona, micul portar ar fi fost scutit de multe probleme. La fel, şefii din Ghencea ar avea parte de mai multă linişte, dacă aveau inspiraţia să scrie, cu litere mici, mititele, în contractul juniorilor Stelei, că n-au voie să intre pe net. Şi să viseze cu ochii deschişi.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele