Fotofiniş

Chelsea calculează în stil mare, cu trenă de zerouri. Guardiola socoteşte cu numere mai modeste: un minut de întîrziere egal 500 de euro amendă. Absenţele nemotivate de la antrenament costă 6.000 de euro fiecare.

Mărunţiş, pentru Abramovici. Numai că mărunţişul […]

Chelsea calculează în stil mare, cu trenă de zerouri. Guardiola socoteşte cu numere mai modeste: un minut de întîrziere egal 500 de euro amendă. Absenţele nemotivate de la antrenament costă 6.000 de euro fiecare.

Mărunţiş, pentru Abramovici. Numai că mărunţişul ăsta a dus Barca în finala Champions League. Minutul al treilea de prelungiri, minutul golului lui Iniesta a fost agonisit de Guardiola secundă cu secundă, de la începutul sezonului. Timpul nu a curs întîmplător în favoarea catalanilor, spre un triumf la fotofiniş.

„N-a fost seara norocoasă a lui Chelsea!”, a conchis „The Sun”. Nu e vorba despre noroc, ci despre eşecul unei iluzii optice. Aceea că etapele pot fi arse. Performanţa în fotbal cere un anumit fel de raportare la timp. Cel pe care l-a deprins Guardiola în peste 15 ani ca jucător şi cel pe care-l detestă  miliardarii „fast forward”, „pe repede înainte”, în genul lui Abramovici.

Există un timp pentru orice, se spune. Ba nu, există bani pentru orice, strigă patronul lui Chelsea. Mai puţin cînd e vorba de fotbal. Poţi să cumperi superjucători, superantrenori, poţi să schimbi campionii mondiali ca pe şosete. Dar nu poţi cumpăra fracţiunea de imponderabilitate în care averile, campionii, logica omului în plus, legile fizicii se suspendă, Pămîntul stă pe loc şi singurul care se rostogoleşte în aer e balonul. 

Timpul călcat în picioare de magnatul stepei, timpul pierdut cu teatrul în careu, cu alergatul după arbitru s-a răzbunat în minutul 90 plus 3. Conform catastifului lui Josep „Pep” Guardiola i Sala, minutul acela costă 500 de euro. Mărunţiş adică.