Piţi are haz!

În afara curiozităţii pur ştiinţifice cu privire la natura umană, mai există un motiv pentru care trebuie păstrat Piţurcă. Are umor. Negru, sofisticat, dar umor. De exemplu, şi-a felicitat jucătorii după înfrîngere.  

Aproape fiecare afirmaţie a lui conţine un […]

În afara curiozităţii pur ştiinţifice cu privire la natura umană, mai există un motiv pentru care trebuie păstrat Piţurcă. Are umor. Negru, sofisticat, dar umor. De exemplu, şi-a felicitat jucătorii după înfrîngere.  

Aproape fiecare afirmaţie a lui conţine un sîmbure de absurd, o revelaţie măruntă a lipsei de logică. „Eu nu demisionez!”. Uneori, efectul comic vine dintr-o înşiruire de clişee: „Speranţa moare ultima, viaţa merge înainte!”. Dacă n-ar fi amărăciunea înfrîngerii, am putea rîde cu lacrimi şi cere un „bis”.

Piţurcă are o nonşalanţă de mare comedian cînd spune: “Nu s-a întîmplat nimic deosebit, doar că am pierdut jocul!”. Trebuie să fii foarte atent, să nu care cumva să-l iei în serios. Pentru că nu poate fi serios cînd dă asigurări că „am avut meciul la discreţie”. Sau cînd vorbeşte elaborat despre reculul de după Euro, ca şi cum la turneul final am fi văzut o „naţională” în plin avînt.
Nu poate să-şi ia publicul peste picior, ce antrenor ar face asta? De fapt, Piţurcă face haz de propriile obsesii cînd se plînge: „Cei care mă atacă au numai interese, sînt mai răi ca nişte animale!”. Nu Serbia, nu Feroe, nu Austria sînt „bestiile negre” pentru el, ci publicul!

Într-un recital memorabil, Piţurcă lasă de înţeles că îşi doreşte un dezinteres total faţă de „naţională”. De ce, dom’le, le pasă suporterilor? De ce vin la stadion? De ce naiba mai speră? De ce suferă? N-au un pic de jenă? Nu se gîndesc că-l deranjează pe selecţioner? Foarte bine jucat miştoul, nu-i aşa?

Auzi, să-l lase în pace cu emoţiile şi bannerele lor! Ha, ha! Asta a fost tare! „Noi, încheie maestrul comic Piţurcă, ştim ce e cel mai bine de făcut!”. Remarcaţi aici autoironia! Fină, foarte fină! Mai-mai să nu ne prindem de poantă!