Un caz de sabotaj

Olăroiu n-a învăţat nimic din episodul Boro. Dacă ar fi înţeles acea lecţie pe viu despre stăpînirea de sine, n-ar fi urmat episodul Al Hilal. Nu-şi mai ştergea nasul cu tricoul si nu-l arunca în semn de protest.

Pare nedrept, nu? […]

Olăroiu n-a învăţat nimic din episodul Boro. Dacă ar fi înţeles acea lecţie pe viu despre stăpînirea de sine, n-ar fi urmat episodul Al Hilal. Nu-şi mai ştergea nasul cu tricoul si nu-l arunca în semn de protest.

Pare nedrept, nu? Tocmai cîştigase un trofeu. Şi, în loc de mulţumire, a fost dat afară! Nu de club, ci de federaţie! Jignise grav nu o persoană, nu o industrie textila, ci o comunitate întreagă, cu valorile şi credinţele ei. „M-am săturat să-mi tot pună beţe în roate!”, a explicat Oli. Fără să dea detalii despre cum îl sabotează cei care-i plătesc un salariu cu şase zerouri.

L-au „lucrat” şeicii? Din invidie, din zgîrcenie, din fanatism, din lipsa de ocupatie? Nu, pur şi simplu, şi-au apărat lumea lor care, fapt ciudat si revoltator, nu se roteşte în jurul fotbalului. E greu să găseşti corespondent al acestei situaţii în spaţiul românesc. Pentru că încă nu ne-am decis ce anume apărăm. Nici care ne sînt punctele cardinale. Cîtă vreme nu ne putem judeca noi pe noi, să nu ne grăbim să-i judecăm pe arabi. Şi nici să nu pretindem că-i înţelegem. Noi, care nu luăm nimic în serios, cu excepţia circului si a nuantelor a la Gica Contra!

Olăroiu n-a învăţat să-şi stăpînească nervii pentru că n-a fost nevoie. În fotbalul românesc, eşti încurajat să te dai în spectacol, să te contrazici de dragul polemicii, să te răţoieşti la stele şi la puricii de pe ecran. Dă frumos la cameră să faci urît. Ieşirile nervoase au drept singură consecinţă aplauzele, aplauzele prelungite, nu sancţiunile. Stropşitul reprezintă un fel de datorie de onoare. Nu e cazul la arabi. Nici la europeni. Nici la englezii de la Boro. E valabil doar în Liga 1, unde ieşitul din pepeni e un sport mai popular chiar decît fotbalul. Mă enervez, deci exist! Sînt balcanic, deci vulcanic!

Şeicii nu l-au iertat pe Oli pentru că i-au copleşit regretele. Ci ofertele de înlocuitori. Cu două milioane de euro pe sezon, găsesc genii tactice la kilogram. Doar că trebuie să dea nişte telefoane şi asta ia timp. Ce urmează? Ura şi la aerogară! Nu poţi să pupi şi mîna şeicului, şi Piaţa Independenţi! Ăsta-i riscul cînd te duci dintr-un fotbal cu reguli de cîrpă într-un fotbal unde există reguli pentru fiecare cîrpă. In fine, la cite meciuri cu regulile au cistigat romanii pe teren propriu, o infringere in deplasare aproape nu mai conteaza.

Răscoala de la Al Hilal reprezintă reversul blocajului de la Middlesborough. În ambele cazuri, Olăroiu a căzut pradă propriilor emoţii. A fost sabotat, da! Dar sabotajul a venit din interior, de undeva de sub fruntea înfierbîntată. A pierdut pe mîna lui. Nu va deveni un mare antrenor, pînă nu va reuşi să-şi controleze reacţiile. Altfel, vorba unui şef din Liga 1, „este un antrenor foarte bun, dar vine un moment cînd trebuie să pleci de la locul faptei”.

Regula e valabilă şi pentru restul tehnicienilor români, mai puţin două-trei excepţii venerabile. E valabilă şi pentru fotbaliştii noştri, care dau de greu în străinătate, oriunde regula e regulă, nu subiect de bîrfă. Cît despre Rădoi, poate sta liniştit, cîtă vreme geamul hidrantului rămîne intact.